Giulia și Vlad Huidu sunt extrem de mândri de copiii lor. Antonia și Mika au deja primele lor realizări/ VIDEO EXCLUSIV

Comentează
Arhiva foto

Giulia și Vlad Huidu au împreună doi copii, pe Antonia Sabina și Eduard Mikael, pe care nu îi țin departe de lumina reflectoarelor, dar nici nu îi expun obsesiv. Îi lasă pe ei să decidă cât și cum vor să se prezinte în fața publicului. Culmea este că, în curând, la cum se arată viitorul lor, vor fi mai celebri decât părinții lor.

Dat fiind că nu le prea place să se laude cu performanțele copiilor lor, puțini știu că Antonia și Mika sunt niște adolescenți care în viitorul apropiat vor deveni cunoscuți după propriile realizări, nu doar prin asocierea cu părinții lor. I-am convins cu greu să se laude cu realizările copiilor, însă Giulia și Vlad Huidu au făcut-o în exclusivitate pentru Libertatea.

Libertatea: Pentru că suntem aici lângă piscină, mă duce gândul la vacanța voastră când ai sărit în apă de pe niște pietre înalte. De atunci ai mai repetat experiența?

Giulia Anghelescu: L-a văzut o țară întreagă!

Vlad Huidu: Îți dai seama, cu vârsta încep să apară niște frici pe care în copilărie nu le aveai. Îmi aduc aminte că săream de pe toate stâncile.

Dar tu, Giulia, când o să sari?

Giulia: Îmi e frică să sar în apă. Nu îmi mai e frică de apă, dar îmi e frică să sar. M-am apucat de scuba. Uite, am avut alte dorințe. Sub apă. Nu știu dacă o să sar, dar sigur, sigur o să mă bucur de pisicină.

Revenind la acea vacanță. Ai simțit presiune atunci, ai simțit să le arăți copiilor că nu ai nicio frică sau ai vrut să faci nebunia aia?

Vlad: Copiii mei nu au frică și cumva m-au încurajat. Fiica mea chiar mi-a zis: „hai, tată. Hai că poți”.

Giulia: Antonia nu are frică, Mika e un pic fricos.

Vlad: Dar nu ca mine. A fost o vacanță foarte frumoasă. Am reușit să sar de mai multe ori și m-am și scufundat pentru că mi-a căzut ceasul de la mână și s-a dus șapte metri la fundul apei. A fost o experiență frumoasă.

Acum ce mai pregătiți?

Giulia: Vara asta ne dorim foarte mult să putem să facem lucrurile pe care ni le-am propus și verile trecute, dar pe care nu le-am făcut, și anume: să mergem în drumeție pe munte împreună cu copiii. Noi iarna suntem la munte cu schiurile și vrem să fim și vara la munte, pentru că ne place foarte mult și pentru că nu am mers cu ei niciodată până acum în nicio drumeție.

Aveți curajul să îi duceți și cu cortul?

Giulia: Eu am fost toată copilăria cu cortul pentru că ai mei erau superpasionați de munte și de tot ceea ce înseamnă „în natură”, dar nu știu unde la noi am putea pune cortul și să nu vină ursul. Poate mergem într-o altă țară unde nu avem astfel de probleme, că ne dorim foarte mult. Ne-am dori foarte mult și la noi în țară să putem facem lucrul ăsta, pentru că eu îmi amintesc de copilărie când ai mei tot timpul mă luau cu ei în drumeții, tot timpul dormeam în cort, se făcea mâncare la ceaun. E o experiență extraordinară și merită trăită.

Apropo de copii, vreau să fiți niște părinți mândri și să o lăudați pe Antonia care de curând a mai câștigat un concurs de dans!

Vlad: Ne-a făcut cea mai mare supriză. Suntem foarte mândri de ea. A participat în Polonia la Campionatul European de dans unde a câștigat, împreună cu echipa ei, cinci medalii de aur și una de bronz. O performanță extraordinară.

Giulia: Bine, nu este neapărat o supriză pentru că fetele muncesc extraordinar de mult și antrenoarea lor a fost alături de ele din primul moment în care au pășit în sala de dans. Ce s-a întâmplat recent este doar încununarea faptului că au arătat, în toți anii aceștia cât de determinate sunt, cât de mult își doresc și visul lor s-a împlinit. Suntem foarte mândri că s-a cântat imnul României și fata noastră a fost acolo pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Vlad: De pe la patru ani a început să participe la concursuri. Întâi la avansați, după aceea performanță. Din momentul în care a intrat în faza de performanță au început să curgă medaliile.

Te-ai transformat în mama ta care strângea toate premiile, aparițiile?

Vlad: Nu este nevoie căci Antonia face lucrul ăsta. Ea este foarte ordonată, le pune în ordine pe toate pe ani.

Giulia: Normal că m-am transformat în mai mult decât a primit mama atunci când eram eu mică. Chiar dacă și performanțele mele erau notabile, nu am ajuns la un astfel de nivel, la vârsta ei, iar lucrul ăsta nu poate decât să mă bucure. Ea și-a văzut de drumul ei și își vede în continuare și vede că își dorește foarte mult să ajungă cât mai sus.

Să vorbim un pic și despre Mika, să nu se supere. El în ce direcție se duce? Vrea să se lupte în ring ca mami?

Vlad: Mika este și el sportiv și artist în același timp. Face ping-pong, îi place foarte mult treaba asta. Nu mai pun că este și stângaci, un lucru pentru cei care joacă ping-pong este un mare avantaj. Vom vedea. Așteptăm să vedem cum evoluează. Momentan suntem la faza de început. Antrenorii sunt foarte încântați de el și vedem mai departe ce se întâmplă. Îl sprijinim în tot ce ține de treaba asta.

Giulia: E și artist. Îi place foarte mult să cânte. Este autodidact. Este foarte talentat, dar deocamdată l-am lăsat pe el să își potrivească ritmul în care vrea să facă treaba asta. Cred că la început trebuie să fie o joacă și cred că în momentul în care o să simtă el că vrea mai mult o să facă mai mult.

Adică sunteți pregătiți să încerce tot felul de instrumente?

Vlad: Le-a încercat pe toate.

Giulia: Se cântă pe rând la orice instrument.

Vlad: De curând a primit de la prietenul nostru George Hora, o harmonică. Nu vreți să știți ce face cu harmonica acasă. Este ceva...

Giulia: După performanța Antoniei am simțit așa că are o dorință să facă și el ceva mai mult.

Video: Radu Costin

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!