Hugh Jackman revine pe marile ecrane în filmul cu supereroi „Deadpool 3”. Acesta va interpreta unul dintre rolurile sale emblematice, Wolverine, din franciza „X-Men”. Anunțul a fot făcut de Ryan Reynolds, pe Twitter. Reynolds a mai anunțat că filmul va avea premiera pe 6 septembrie 2024.
„Deadpool 3” va fi regizat de Shawn Levy, după un scenariu de Rhett Reese și Paul Wernick, potrivit The Hollywood Reporter.
Hugh Jackman a jucat pentru prima dată personajul Wolverine în filmul „X-Men”, din 2000, care l-a și transformat într-un star global.
Hard keeping my mouth sewn shut about this one. ⚔️ pic.twitter.com/OdV7JmAkEu— Ryan Reynolds (@VancityReynolds) September 27, 2022
După 17 ani și nouă filme, inclusiv cele în care a avut o apariție specială, Jackman s-a retras în mod oficial din acest rol, cu surle și trâmbițe, cu lungmetrajul „Logan”, din 2017. În acel film, personajul său a fost ucis.
„Deadpool 3” marchează realizarea unui cerc complet pentru personajele Deadpool, al lui Reynolds, și Wolverine, al lui Jackman. Reynolds a apărut pentru prima dată ca Deadpool în filmul din 2009 „X-Men Origins: Wolverine”, în care antieroul a fost înfățișat cu gura închisă, potrivit gândul.ro.