Un autoturism aparţinând cântăreţului Kanye West a fost găsit sâmbătă dimineaţa în Honolulu, Hawaii, SUA. După primele cercetări ale poliţiei, acesta fusese furat, iar hoţii au intrat cu el într-o casă.
Din fericire, celebrul artist nu a fost implicat în acest accident, însă maşina sa, un Porsche Panamera, a avut mult de suferit.
Trei indivizi i-au furat autoturismul, au fugit cu acesta, iar sâmbătă la ora patru dimineaţa au intrat cu el într-o casă, relatează TMZ. Conform poliţiştilor din statul Hawaii, martorii au relatat că trei oameni au fugit din maşină imediat după producerea accidentului, însă nu au fost prinşi până la această oră.