Valentina Pelinel și Cristi Borcea s-au căsătorit în urmă cu 8 ani, au împreună trei copii și una dintre cele mai admirate căsnicii din showbiz. Pe contul de socializare, fostul model a publicat imagini nemaivăzute de la nunta cu soțul ei, iar alături a transmis un mesaj.
„Acum 8 ani, în ziua în care ne-am unit destinele. Cu Milan lângă noi, fetițele în burtică și inimile pline. O zi pe care o vom păstra mereu în suflet”, a fost mesajul transmis de Valentina Pelinel.
Septembrie este o lună cu o semnificație specială pentru Valentina Pelinel și Cristi Borcea, marcând împlinirea a opt ani de la nunta lor. Pentru doamna Borcea, cifra opt are o semnificație aparte, fiind strâns legată de repere importante din viața sa personală.
„8 e cu noroc, sunt și născută pe 8 în 1980, ne urmărește semnul infinitului. E o lună specială pentru noi, 8 ani de la căsătorie. La noi întotdeauna e aniversare, dacă pot să spun așa, pentru că noi ne respectăm foarte mult timpul în doi. Ne spunem «te iubesc» în fiecare zi de nenumărate ori, nu doar de sărbători. De fiecare dată când vorbim la telefon noi închidem cu «te iubesc». Așa că noi avem doza noastră de romantism tot timpul, care nu cred că s-a pierdut după opt ani”, a mărturisit, pentru Libertatea, Valentina Pelinel.
Ca în orice familie, parcursul nu a fost lipsit de momente dificile. Vedeta a explicat că gestionarea stresului cotidian, a afacerilor și a creșterii copiilor necesită o atenție sporită, însă comunicarea sinceră reprezintă cheia rezolvării oricărei probleme.
„Provocări sunt de tot soiul în viață, dar pot să-ți zic așa că într-adevăr comunicarea într-un cuplu e foarte importantă. Evident că îți iubești partenerul de viață, că de asta îți iei partener de viață. Dar sunt multe: afaceri, chestiuni personale, copii, nu știu, apar răceli, întotdeauna ai factori de stres și în casă, și în afară. Dar atât timp cât comunici bine cu partenerul tău, eu zic că orice se poate rezolva pe lumea asta, dacă ești sănătos, evident, că asta e de la Dumnezeu”, a adăugat soția lui Cristi Borcea pentru Libertatea.