Mirele, cunoscut sub porecla de Syda, a venit însoţit de mama lui, şi a afişat un costum deosebit de elegant, gri, cu o cravată cu un ton mai deschis, pe care le-a scos din anonimat cu o floare roşie pusă la rever. Nici soacra mare, Sidonia Ionescu nu a fost mai puţin epatantă. Ea a purtat o ţinută ivoire, scoasă în evidenţă de un şirag de perle naturale.
Dacă familia Ionescu a fost şi ea întâmpinată cu huiduieli de pensionarii strânşi în faţa Primăriei Sectorului 2, lucrurile s-au precipitat în momentul apariţiei familiei preşedintelui.
Traian Băsescu a sosit împreună cu soţia sa şi cu fiica sa, moment în care câteva zeci de persoane care s-au adunat în faţa Primăriei au huiduit şi au strigat „Demisia!”. Vizibil intimidată de atmosfera ostilă, Elena Băsescu a păşit la braţul tatălui ei într-o rochie de culoare roz prăfuit, din dantelă, cu o lungime decentă, până la genunchi, purtându-şi buchetul de cununie ca un scut de apărare.
În zonă, câteva zeci de poliţişti şi jandarmi au format un cordon în faţa mulţimii, iar traficul rutier pe alee din faţa primăriei este întreruptă.
 
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.