Ilinca şi Alex Florea au avut prima repetiţie pe scena Eurovision. Emoţii mari la Kiev, unde ieri au avut loc primele repetiţii ale reprezentantilor României pe scena Eurovision 2017.  Chiar dacă daca show-ul a decurs perfect, repetitiile s-au terminat cu emoţii, deoarece Alex Florea s-a accidentat pe scena din capitala Ucrainei. Artistul a executat o mişcare mai complexă pe unul dintre cele doua tunuri realizate in atelierele TVR pentru a da o notă specială show-ului „Yodel It”.

Ilinca şi Alex Florea au avut prima repetiţie pe scena Eurovision. Primele declarații ale celor doi artiști

Ilinca şi Alex Florea au avut prima repetiţie în Ucraina

Cu toate acestea, incidentul nu l-a împiedicat să-şi continue repetiţiile. Mai mult, Alex spune că priveşte momentul ca pe o experienţă inedită. “În spectacolul nostru avem o mişcare mai dificilă, iar la a treia filmare am forţat mai mult şi am căzut”, a povestit artistul la conferinţa de presă ce a avut loc după repetiţii. “În timp ce cântam, am văzut tunul venind brusc către mine, si nu stiu ce s-ar fi intamplat dacă Alex nu l-ar fi oprit la timp”, a adăugat Ilinca, amuzată.

Ilinca și Alex Florea, câștigătorii preselecției naționale, au plecat câtre Kiev, locul unde va avea loc finala Eurovision Song Contest 2017.

Artiștii  și-au luat la revedere de la fanii de acasă într-o gală organizată în incinta Aeroportului Otopeni, la care a participat întreaga echipă în frunte cu Iuliana Marciuc, șefa delegației noastre pentru cea de a 62-a ediție a celui mai important concurs muzical european. Din echipa de suport face parte și Mihai Alexandru, compozitorul melodiei ”Yodel It”, cea care va reprezenta România pe 11 mai, pe scena de la Kiev și, cu puțin noroc, în finala concursului, pe 13 mai. Alături de România, în competiția finala sunt înscrise 42 țări.

Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
PARTENERI - GSP.RO
Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Playtech.ro
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Tânăr informatician dispărut de o săptămână, găsit mort. Era atârnat de un stejar, lângă o fermă din Pavia, Italia
Observatornews.ro
Tânăr informatician dispărut de o săptămână, găsit mort. Era atârnat de un stejar, lângă o fermă din Pavia, Italia
Horoscop 25 septembrie 2021. Gemenii au acces la un anumit grad de armonie, dar nu fără să investească și ei ceva
HOROSCOP
Horoscop 25 septembrie 2021. Gemenii au acces la un anumit grad de armonie, dar nu fără să investească și ei ceva
Magazine goale, benzinării închise și o explozie a prețurilor la energie: Marea Britanie se pregătește de o iarnă extrem de dură. Cât va dura criza
Știrileprotv.ro
Magazine goale, benzinării închise și o explozie a prețurilor la energie: Marea Britanie se pregătește de o iarnă extrem de dură. Cât va dura criza
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Telekomsport
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți
PUBLICITATE
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți
Urmărește cel mai nou VIDEO