Imagini cu bradul de Crăciun împodobit de Adela Popescu și cei trei copii. Cum arată pomul natural ales de actriță în acest an

Comentează

Adela Popescu a intrat în spiritul sărbătorilor și a împodobit bradul de Crăciun alături de soțul ei, Radu Vâlcan, și cei trei băieți. Vedeta a ales anul acesta un pom natural, iar rezultatul final, deși multicolor la insistențele copiilor, a fost așa cum și-au imaginat.

Adela Popescu a dat oficial startul sărbătorilor de iarnă. Împreună cu soțul ei, Radu Vâlcan, și cei trei copii ai lor, actrița a împodobit bradul de Crăciun, alegând de această dată un pom natural, tradițional, în locul unuia artificial. Rezultatul final a fost primit cu entuziasm atât de familie, cât și de fanii vedetei.

Cunoscuți pentru preferințele lor minimaliste și orientarea către simplitate, Adela și Radu au optat pentru un brad micuț, dar foarte des, pe care l-au așezat într-un colț al casei. Deși inițial actrița își dorea un decor pe o singură culoare, planurile i-au fost schimbate chiar de cei mici.

„Brăduțul s-a făcut, îl vedeți, frumos, chiar îmi place. Îmi place mult. Mă gândeam eu să-l fac doar pe o culoare, dar mi-au spus copiii: «Mami, noi vrem colorat»”, a povestit Adela Popescu pe Instagram, explicând că a cedat dorinței copiilor, iar pomul a devenit multicolor, plin de globuri și luminițe vesele.

Copiii Adelei Popescu, încântați de activitățile pe care le-au avut de Sfântul Andrei

Deși bradul este deja gata, pregătirile pentru Crăciun nu s-au încheiat. Actrița a mărturisit că mai are de pus la punct câteva detalii de decor, la care va lucra în zilele următoare, pentru a transforma întreaga casă într-un spațiu festiv și primitor.

„Știu că pare devreme pentru melodia asta de pe fundal. Chiar este. Dar noi pur și simplu nu am mai putut aștepta. Planul era să îl facem mâine, să fim măcar cu un picior în decembrie, însă astăzi, încă de dimineață, sărbătoritul zilei, Andrei, a zis că dorința lui e să facem bradul. Perfect s-a nimerit că fratele meu cumpăra brad pentru clinica lui, așa că am profitat de dubă disponibilă și ne-am insinuat și noi. Deci cu bradul la ușă, cum să mai aștepți ziua de mâine? Cum?

Și ne-am pus pe treabă. A fost foarte frumos, exact cum trebuie. Căci împodobirea bradului nu e doar despre a pune luminițe și globuri în el, e despre tot ce se creează în jurul acestei intenții.

Anul ăsta, de Sf. Andrei, am făcut în liniște prima mea ciorbă de perișoare (care a ieșit extraordinar), plăcintă cu mere, am pus colinde, băieții s-au implicat activ în tot, bradul a avut forma așteptată, nervii la locul lor. :) Totul până la «cine pune vârful anul ăsta». Eu că sunt mai mare. Eu că e ziua mea. De-astea. :) Noroc că se făcuse ora să plecăm la spectacolul lui Mihai Bobonete. Când ne-am întors, povestica și nana-nana dolofană. Acum părinții beau și ei un pahar de vin la umbra bradului împodobit.

Voi când împodobiți bradul?”, a scris Adela Popescu pe rețelele de socializare.

Pentru Adela Popescu și familia ei, atmosfera magică a sărbătorilor a început deja, iar bradul lor natural, împodobit cu ajutorul copiilor, este dovada perfectă a bucuriei și simplității tradițiilor de Crăciun.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
MONDEN
Andreea Popescu de ziua ei
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
Victoria Răileanu și Liviu Bora în serialul „Destine cu parfum de lavandă” | sursa foto: Antena 1
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Luca Niculescu începe negocierile pentru formarea noului Guvern. Ce condiții au pus până acum PSD, PNL și UDMR
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
11:23
Când începe vacanța de iarnă pentru elevi și câte zile libere au de Crăciun și Anul Nou
11:22
Celine Dion a căzut pe scenă în timpul unui concert la Paris
11:21
Primăria unui oraș a inventat peste 2.000 de locuitori la recensământ ca să obțină bani de la stat, în Japonia
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește