Mihaela Rădulescu avea doar 28 de ani când îi jura iubire veșnică lui Ștefan Bănică jr. Vedeta de televiziune s-a căsătorit cu artistul în 1997 și au divorțat după numai doi ani de căsnicie.
Mihaela Rădulescu și-a făcut debutul în televiziune în anul 1994 la Tele 7abc. Prima emisiune pe care a realizat-o s-a numit „Nocturna pe 16 mm”, fiind urmată de „Weekend abc”, o producție de divertisment care avea loc în fiecare duminică, timp de patru ore. Vedeta a mai lucrat nouă luni și pentru emisiunea lui Florin Călinescu, la PRO TV, unde era reporter și redactor.
S-a înscris la mai multe facultăți, însă nu a finalizat cursurile niciuneia dintre ele. Mihaela Rădulescu a studiat trei ani de U.N.E.F.S., doi de filologie, unul de psihologie și trei de regie, la Facultatea de Artă Hyperion. Diva de la Monaco a reușt să facă sute de mii de euro fără să aibă studii superioare.
La numai trei ani de când devenise celebră, Mihaela Rădulescu s-a căsătorit cu Ștefan Bănică jr. Cei doi și-au jurat iubire veșnică în biserică, însă au ajuns să divorțeze la numai doi ani de la nuntă. La vremea respectivă se specula că artistul ar fi înșelat-o pe Diva de la Monaco, astfel că au ajuns la despărțire.
Peste ani, cei doi s-au întâlnit în emisiunea „Dansez pentru tine”, unde Ștefan Bănică jr a complimentat-o pe fosta lui soție și i-a spus că nu a mai văzut-o niciodată dansând așa. Replica acidă vedetei nu a întârziat să apară și a demonstrat că nu și-a pierdut simțul umorului. Gluma Mihaelei Rădulescu a stârnit hohote de râs în platoul emisiunii de la PRO TV: „Pai da, că la nunta noastră eu am dansat cu alții, că tu cântai".
După divorțul de Ștefan Bănică, Mihaela Rădulescu a fost căsătorită timp de patru ani cu omul de afaceri Elan Schwartzenberg, de care a divorțat în 2008. Cei doi au împreună un fiu, Ayan, care acum studiază în Statele Unite ale Americii. În urma divorțului, Mihaela Rădulescu și-a păstrat, în acte, numele Schwartzenberg.
După divorțul de Elan Schwartzenberg, vedeta a avut o relație de lungă durată cu Dani Oțil, prezentatorul matinalului de la Antena 1, „Neatza cu Răzvan și Dani”.
În prezent, Mihaela Rădulescu are o relație cu Felix Baumgartner, sportiv și antreprenor austriac cunoscut pentru săritura din stratosferă pe care a realizat-o în 2012. Cei doi trăiesc o frumoasă și discretă poveste de dragoste. Mihaela Rădulescu s-a mutat în urmă cu mai mulți ani la Monaco și mai revine în țară doar când are proiecte de televiziune.
FOTO: Hepta