Într-un apel telefonic de patru minute, iubitul lui George Michael îi explică unei operatoare a numărului de urgență că artistul nu mai respiră și cel mai probabil manevrele de resuscitare nu vor ajuta deloc.

“Este George Michael… cred că a murit”, se aude Fadi Fawaz pe înregistrarea audio. El explică apoi că a așteptat timp de câteva ore ca artistul să se trezească, până când s-a gândit să verifice ce face. Ulterior, el este informat că o ambulanță va fi trimisă la adresa cântărețului.

Ascultă AICI înregistrarea audio a apelului

George Michael a murit pe 25 decembrie 2016, însă cauza decesului artistului nu a fost deocamdată stabilită, în contextul în care prima examinare post-mortem a furnizat rezultate ”neconcludente”.

Fadi Fawaz, iubitul starului britanic, cu care acesta avea o relaţie din anul 2012, a fost chestionat de poliţişti de două ori în ultimele săptămâni. Fadi Fawaz este persoana care a descoperit trupul neînsufleţit al starului pop. Poliţia a precizat că Fadi Fawaz nu face obiectul unei anchete.

Recent, Andros Georgiou, unul dintre verişorii cântăreţului George Michael, a acordat un interviu în care a spus că bănuieşte că artistul a murit în urma unei supradoze accidentale de droguri.  Andros Georgiou a mai spus că muzicianul reîncepuse să consume ”droguri puternice” în ultimele luni de viaţă, dar este convins că George Michael nu s-a sinucis.

Citește și: Retrospectivă 2016 | Un an negru pentru lumea artistică internațională. Numele mari care ne-au părăsit

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.