INTERVIU EXCLUSIV | Octavian Ursulescu: „Festivalul de la Mamaia TREBUIA SĂ MOARĂ! Devenise o struţo-cămilă fără identitate”

Este al doilea an în care Festivalul de la Mamaia nu va mai avea loc. De ce credeţi că s-a ajuns aici?

Octavian Ursulescu: Nu ştiam că nici anul acesta nu va avea loc, dar era de aşteptat şi evident este începutul sfîrşitului…Cauza este, fără discuţie, managementul defectuos, în ultimii ani de festival ocupîndu-se persoane fără cunoştinţe şi experienţă pe tărîmul muzicii uşoare şi mai ales fără dragoste de acest gen muzical. Decăderea a început din 1998, cînd el a fost încredinţat unui promotor privat care a atentat la însăşi specificul manifestării – muzică uşoară românească, tradiţională, cu concursuri de Creaţie şi de Interpretare – introducînd competiţii ”dance”, o întrecere între case de producţie sau alta aberantă între şlagărele din anul precedent. De ce ”aberantă”?
Pentru că între timp piesele primiseră girul publicului, era anormal şi artificial ca un juriu să le ierarhizeze! Aşa s-a ajuns la situaţia hilară în care o melodie clasată mai prost la Mamaia în anul precedent s-o devanseze pe alta cîştigătoare, juriul recunoscîndu-şi practic propria lipsă de fler! Ca să nu mai vorbim că în anii din urmă fusese introdusă o nelalocul ei seară…rock. Mamaia a fost, în zilele sale bune, un Sanremo autohton, rockul are, ca şi dance-ul sau hip-hop-ul, publicul lui, talmeş-balmeş-ul acesta îndepărtînd publicul fidel al muzicii uşoare. Mamaia devenise o struţo-cămilă fără nici o identitate, definitoriu fiind faptul că se acorda aici un premiu ”Teo Peter” (o caldă amintire pentru prietenul meu dispărut, dar o asemenea distincţie se cuvine acordată la un festival rock, care eventual să poarte numele regretatului artistul) şi nici unul care să poarte numele corifeilor muzicii uşoare care au scris istorie aici începînd din 1963…În clipa cînd festivalul a încăput pe mîna unor veleitari, nemaifiind implicată Uniunea compozitorilor şi muzicologilor, care a înfiinţat festivalul în 1963, a început moartea lentă a acestui simbol.

Recomandări

Dosarul Mineriadei. Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu și Adrian Sârbu, la Parchetul General. Iliescu ar putea fi audiat acasă. UPDATE

Pentru Eurovision statul roman a alocat bani, de ce credeţi că pentru acest Festival, considerat ”Leagănul muzicii româneşti” nu au fost alocaţi bani?

Festivalul de la Mamaia nu mai era transmis de ani buni de TVR (lucru anormal, în treacăt fie zis) şi nici de un alt post TV important, cu audienţă. Eurovision-ul în schimb are o altă expunere, e vorba şi de imaginea internaţională a României şi în plus probabil cei de la TVR au ştiut la ce uşi să bată la Guvern, în timp ce ”producătorii” (termen nepotrivit, producătorul investeşte bani, nu cere!) festivalului de la Mamaia au depus anul trecut, după cum am citit, un proiect neconvingător şi tardiv la…Ministerul Turismului. Iar cu numai 2 săptămîni înainte de startul preconizat organizatorii anunţau cu emfază că manifestarea va avea loc, deşi nici o vedetă nu fusese contactată! Sună oare asta a profesionalism?

De-a lungul timpului multi cântăreţi s-au lansat la Festivalul de la Mamaia. Cât de mare este pierderea culturală pentru România

Imensă şi ne vom da seama de asta peste câţiva ani…De fapt, de la sfârşitul anilor 90, de cînd a început degradarea sa, concursul n-a mai lansat nici o voce importantă. Vă pot înşira rapid cîteva nume de laureaţi doar din 1983 încoace, cînd festivalul s-a reluat, după o întrerupere de 7 ani: Marina Florea, Loredana Groza, Laura Stoica, Alina Mavrodin, Cătălin Crişan, Daniel Iordăchioae, Carmen Trandafir, Adrian Enache, Aurelian Temişan, Gabriel Dorobanţu, Gina Pătraşcu, Oana Sârbu, Monica Anghel, Silvia Dumitrescu şi cu siguranţă am uitat o groază de interpreţi de valoare, vedete şi astăzi, după ani de zile.
Vă propun un joc, Dvs. şi cititorilor: numiţi nu premiaţii, ci doar deţinătorii Trofeului la ultimele ediţii, cînd s-a cîştigat nu o diplomă, ca pe vremuri, ci un automobil, atribuit nu de juriu, ci de…consilierii judeţeni de la Constanţa!! De aceea am simţit nevoia să mă implic în proiectul ”Şlagărele României”, care redă demnitatea şi readuce în prim-plan marile valori ale ”Generaţiei de aur”. După spectacole de mare succes la Sibiu, Baia-Mare, Câmpia-Turzii, Alba-Iulia, pe 4 iunie, de la ora 19,00, 15 corifei ai genului va dau întâlnire la Sala Palatului.

Recomandări

România, între țările care vor pierde zile de vreme confortabilă în următorii ani. Balcanii, zona cea mai afectată din Europa de schimbările climatice

Care a fost pentru dumneavoastră cel mai frumos an în care aţi prezentat acest Festival? Ce amintiri vă leagă de Teatrul de Vara de la Mamaia?

Între 1976 şi 1983 festivalul nu s-a mai ţinut, în urma unor atacuri violente în ”Flacăra” lui Adrian Păunescu, poetul fiind adeptul muzicii folk, botezate ”muzică tînără” (de parcă la Mamaia concurau pensionari!). Reluarea i s-a datorat în exclusivitate unui om extraordinar, secretarul de stat în Ministerul culturii (Consiliul culturii şi educaţiei socialiste, cum se numea), Ladislau Hegheduş, un maghiar care a făcut pentru muzica românească mai mult decît  oricine altcineva.
Acesta a pregătit terenul cîţiva ani printr-un mare festival la Polivalenta bucureşteană, ”Melodii”, după care a reuşit să ”strecoare” din nou manifestarea pe agenda culturală naţională. Toate cele 13 ediţii prezentate de mine reprezintă o amintire minunată, poate însă un loc aparte merită tocmai acea ediţie din 1983, cînd am debutat acolo. Apoi cea din 1990, cea dintâi în care nu au mai fost nici un fel de restricţii, sau cea din 1997, cînd am avut-o parteneră de prezentare pe Monica Anghel, acestea două realizate de regretatul meu prieten şi colaborator Titus Munteanu. După ediţia 1990, reputatul critic muzical italian de la ”Corriere della sera”, Mario Luzzato Fegiz, a scris despre festival că este ”un Sanremo la Marea Neagră” şi că eu aş fi ”un Pippo Baudo român”…

Recomandări

Cum a ajuns Petre Roman inculpat în Dosarul Mineriadei din 1990: „în subsolul Universității s-au găsit 22 de arme cu glonț; la sediul PNȚCD, substanțe halucinogene și materiale legionare”

Care este motivul pentru care  va fi demolat Tatrul de Vara in opinia dvs.?

De Teatrul de vară din Mamaia mă leagă amintiri ocazionate nu numai de postura de prezentator al festivalului, pentru că au fost multe ediţii cînd m-am aflat în sală ca jurnalist. Dar am prezentat pe scena sa zeci şi zeci de spectacole, inclusiv în turneele estivale.Erau cabine puţine, la demisol, o înghesuială de nedescris, iar eu aveam privilegiul de a mă folosi de camera administratorului, pentru că-mi aduceam costume (toate personale, organizatorii nu mi-au dat nici măcar un papion vreodată!) pentru toate serile de festival.
După o încercare nefericită de a fi acoperit cu o prelată, nu s-a mai investit nimic, a fost lăsat să se degradeze, sub ploi şi zăpezi, pentru ca, în ultima vreme, festivalul DE LA MAMAIA să aibă loc…LA CONSTANŢA, la Grădina Soveja! Inaugurat în 1963, odată cu prima ediţie a festivalului, Teatrul ar fi sărbătorit anul trecut 50 de ani (deci nu ediţia a 50-a a festivalului, dacă s-ar fi ţinut, cum greşit s-a scris), iar acum citesc în presa constănţeană că se intenţionează demolarea sa de către Consiliul judeţean! Cînd era aşa de simplu să fie întreţinut…Cum ar fi ca Primăria din Sanremo să anunţe că Teatrul Ariston va fi demolat? Italienii ar ieşi în stradă, la noi pun pariu că nu veţi vedea nici un compozitor, textier, instrumentist sau cîntăreţ cu o pancartă…

Ne puteţi povesti o întâmplare amuzantă care v-a rămas în minte din perioada în care prezentaţi Festivalul de la Mamaia?

Legat de Angela Similea este episodul cu trandafirul: cînta ”Să mori de dragoste rănită” de Marcel Dragomir, versuri Aurel Storin, şi un admirator i-a aruncat un trandafir din sală, acesta aterizînd în…decolteu! Incredibil, probabil era un campion la darts! Cum înainte de 1989 nu se permitea spectatorilor să urce cu flori pe scenă (lucru firesc, se filma), aceştia le aruncau din public. După una din interpretările sale magistrale, Corina Chiriac s-a trezit cu o scenă plină de flori şi, tacticoasă, s-a apucat să le strîngă. Cum festivalul se transmitea în direct la radio (filmarea se difuza după cîteva zile), trebuia să umplu cumva tăcerea şi m-am trezit zicînd, în acei ani cînd militarii, studenţii şi elevii erau scoşi la cîmp toamna: ”Corina Chiriac la strînsul recoltei!”.
Ce mi-a fost dat să aud după aceea din partea directorului de la TVR, cu care aveam de altfel relaţii amicale: ”Mă nenoroceşti, Tavi, mă dau ăştia afară, am 2 copii şi 7000 de lei pe lună!”. Atunci am aflat ce salariu avea…Mie ce să-mi facă, de unde să mă de afară? Nu eram angajat la TVR sau Radio, iar afară din ţară aş fi vrut eu, căci nu aveam viză pentru Occident! În fine, la una din ediţii am petrecut o noapte albă, pregătit să fiu luat la întrebări, deşi nu aveam nici o vină: cum spuneam, înregistrarea festivalului se transmitea prin relee la TVR, la Bucureşti. Într-una din seri o fi fost o interferenţă, pentru că am aflat, înspăimîntat, că pentru cîteva zeci de secunde am apărut în chip de…Ceauşescu: se transmitea de la Neptun unul din discursurile sale şi la un moment dat…am fost eu în locul lui, jovial, pe scena de la Mamaia!! N-am dormit nici unul din noi în noaptea aceea, din fericire interferenţa nu se produsese decît în Dobrogea, iar la Partid mai erau şi oameni cu scaun la cap, care au muşamalizat totul.

Ce restrictii aveaţi pe vremea lui Ceuşescu ca şi prezentator. Artiştii trebuiau să respecte un anumit cod vestimantar?

Dacă vă spun că Ladislau Hegheduş nu mi-a cerut nici o dată să-i spun ce zic pe scenă, mă credeţi? Atît ţinea să-mi reamintească: în introducere să nu uit să precizez că festivalul ”este inclus în marea manifestare naţională ”Cîntarea României””, oricum nu aveam un text scris. Citesc şi aud multe exagerări astăzi: nu erau restricţii, decît acelea ce ţineau de conduita acelor ani, nimeni nu măsura lungimea fustei (Loredana a avut la debut o rochiţă destul de mini) sau adîncimea decolteului, dar aşa ceva nu exista atunci nici la manechine, priviţi revistele de modă ale epocii.
O dată, îmi amintesc amuzat, a fost un duet feminin simpatic. Fete tinere, vară, rochiţe uşoare, cele două nu şi-au pus sutiene, iar în timp ce coborau treptele sau păşeau pe scenă busturile lor, jucăuşe, atrăgeau toate privirile! Foc şi pară după concert, Hegheduş l-a chemat pe regizorul Biţu Fălticineanu şi i-a pus în vedere, mai în glumă, mai în serios, să nu se mai întîmple. Trebuia să-l vedeţi pe regretatul regizor de la Teatrul de revistă ”C. Tănase”, începînd din seara următore, cum ”verifica” extrem de conştiincios (plăcută sarcină) dacă solistele au sutien!

Ce premii se ofereau atunci?

Octavian Ursulescu: Notaţi un aspect, care după 1990 a dispărut (iar acum, la finala Eurovision de la Braşov, am înţeles că interpreţii au ajuns să-şi plătească cazarea şi transportul!): în funcţie de apariţii, fiecărui interpret i se plătea suma legală; dacă avea mai multe piese sau dacă intra şi în gală, normal că pleca acasă cu o sumă mai frumuşică. Erau şi premii în bani, nu exorbitante, mai importantă era atunci gloria, care te propulsa imediat în prim-plan, urmau concerte, turnee, apariţii TV. Şi s-a mai făcut ceva în cîţiva ani, în beneficiul teatrului ”Fantasio” din Constanţa: turneele pe litoral ”Avanpremieră Mamaia”, unde participau, plătiţi, şi tinerii concurenţi.
Aşa am putut vedea reacţia publicului, înainte de a fi premiaţi în concurs, la evoluţia unor Cătălin Crişan sau Daniel Iordăchioae, cu un succes formidabil, deşi în acel moment erau practic necunoscuţi. Iar într-un an s-a făcut chiar un turneu prin ţară cu laureaţii festivalului, ca să nu mai vorbesc de turneele iniţiate de compozitorul şi dirijorul Dumitru Lupu la Teatrul ”Al. Davila” din Piteşti, intitulate ”De la Mamaia la…Piteşti”, cu Gabriel Dorobanţu, Viorela Filip, Cătălin Crişan, Ileana Şipoteanu, Daniel Iordăchioae şi mulţi alţii.

Cât câştigaţi pentru o prezentare?

Înainte de 1989 era aşa-numitul ”Atestat de liber-profesionist”. Eu având categoria I, aveam dreptul la 200 de lei de spectacol, dar fireşte la festival era altceva. Nu mai ţin minte cât primeam, dar pot să vă spun că de câteva ori mi-am permis damblaua de a sta la hotelul Internaţional, Rex de azi! Şi mi-au mai rămas şi bani…

Urmărește-ne pe Google News