Cum Ion Ariton este un membru important al PDL-ului, de la nunta fiicei lui nu puteau lipsi nume marcante ale politicii româneşti. Printre invitaţi s-au aflat şeful democrat-liberalilor, Vasile Blaga, dar şi preşedintele ţării.
Traian Băsescu a venit la nuntă însoţit de soţia sa, Maria Băsescu, dar şi de cele două fiice, Ioana şi Elena. Petrecerea are loc într-un hotel situat pe malul Lacului Mioriţa din Poiana Braşov.
Ioana Ariton, fiica lui Ion Ariton, s-a căsătorit duminică cu Cici de la trupa Sistem, după doi ani de relaţie.
Ciprian Rogojan (alias Cici din trupa Sistem) a mai fost căsătorit cu Georgiana sau Căprioara, coregrafă la "Dansez pentru tine" (PRO TV), de care a divorţat în 2010.