Cel care i-a oferit titlul a fost chiar preşedintele francez la acel moment, Jacques Chirac, şi înmânat de ambasadorul Franţei la Bucureşti, Philippe Etienne.
„În momentul când mi-a agăţat decoraţia în piept am simţit un val de căldură lăuntrică, ce mi-a schimbat metabolismul. Mi-am dat seama în clipa aia că am primit o distincţie pentru activitatea mea culturală de la «farul culturii europene (…) Timp de 17 ani ne-am chinuit în condiţii mizere şi mi-am spus că nu pot trece pe lumea cealaltă fără să las în urma mea un centru cultural pentru tinerele generaţii. Acum 12 ani a început construcţia Teatrului Excelsior şi iată că interviul nostru se desfăşoară în acest imobil, singurul teatru construit în Bucureşti în 100 de ani”, declara într-un interviu în revista ”Taifasuri”, Ion Lucian.
De altfel, maestrul era membru al Asociaţiei Scriitorilor Francezi de Teatru şi Muzică din 1973 şi al Asociaţiei Internaţionale a Teatrelor pentru Copii şi Tineret, fondată la Paris, Societar de Onoare al Teatrului Naţional din Bucureşti şi director al Teatrului Excelsior.
Actorul Ion Lucian s-a stins din viață la vârsta de 87 de ani, la Spitalul Floreasca, unde fusese internat la 12 martie, din cauza unei bronhompneumonii și anemii.
Citește și:
Actorul Ion Lucian a stat de vorbă cu reporterii „Libertatea” acum doi ani: „Am avut un destin fericit!”
A murit actorul Ion Lucian
 
 
 

VIDEO Momentul în care Simona Halep și Gică Hagi au făcut spectacol pe ringul de dans
PARTENERI - GSP.RO
VIDEO Momentul în care Simona Halep și Gică Hagi au făcut spectacol pe ringul de dans
IREAL! Ce i-a făcut propria mamă lui Silviu Biriș. Actorul devenit preot a mărturisit mâhnirea primită
Playtech.ro
IREAL! Ce i-a făcut propria mamă lui Silviu Biriș. Actorul devenit preot a mărturisit mâhnirea primită
Şofer de TIR, în vârstă de 25 de ani, găsit mort în cabină, pe o stradă din Râmnicu Sărat. Poliţiştii cercetează cazul ca fiind moarte suspectă
Observatornews.ro
Şofer de TIR, în vârstă de 25 de ani, găsit mort în cabină, pe o stradă din Râmnicu Sărat. Poliţiştii cercetează cazul ca fiind moarte suspectă
Horoscop 17 septembrie 2021. Vărsătorii trebuie să fie limpede în gânduri, dorințe și intenții și să le selecteze pe cele benefice
HOROSCOP
Horoscop 17 septembrie 2021. Vărsătorii trebuie să fie limpede în gânduri, dorințe și intenții și să le selecteze pe cele benefice
Bulevarde și străzi importante vor fi închise în weekend, în Capitală. Ce evenimente vor avea loc
Știrileprotv.ro
Bulevarde și străzi importante vor fi închise în weekend, în Capitală. Ce evenimente vor avea loc
Ţara, în stare de şoc. Vedeta unei generaţii a murit misterios. Ultimul mesaj, tulburător: "Creierul meu vreau să fie studiat"
Telekomsport
Ţara, în stare de şoc. Vedeta unei generaţii a murit misterios. Ultimul mesaj, tulburător: "Creierul meu vreau să fie studiat"
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor
PUBLICITATE
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor