Interpreta de muzică populară susţine că orice femeie, chiar dacă este tânără sau mai în vârstă, ar trebui să se demachieze şi să pună mare preţ pe curăţarea tenului, aşa cum face şi ea.

”Singurul demachiant pe care îl folosesc este uleiul de măsline. Când nu se găsea, luam şi din acela de floarea soarelui, care este foarte bun pentru un ten uscat. Acum, uleiul de măsline se găseşte peste tot. Eu îl amestec cu lapte demachiant şi îmi întind amestecul pe faţă, apoi mă curăţ cu un prosopel ud. Le sfătuiesc pe toate doamnele ca niciodată să nu se culce cu machiaj pe faţă. Nu este deloc sănătos. Este cea mai mare greşeală care se poate face pentru ten. De asemenea, după demachiere, este bine să îţi faci un masaj al feţei, care dă energie şi elasticitate pielii, dar şi muşchilor feţei”, a povestit interpreta de muzică populară pentru Click.ro. În luna iulie, Irina Loghin a fost pentru prima oară soacră mică. Fiica ei s-a căsătorit la 40 de ani.

Citește și

Incendiu puternic la Palatul Episcopiei din Oradea. 100 de pompieri s-au luptat trei ore cu flăcările. O bucată dintr-un turn s-a prăbuşit (FOTO&VIDEO)

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Leguma din piețe care a ajuns să coste dublu față de carne. Prețurile i-au enervat pe români
FANATIK.RO

Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro

Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO

Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
FANATIK.RO
Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Știrileprotv.ro
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro

Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro

Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Observatornews.ro
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP

RECOMANDĂRI