„Mi-a făcut ceva rău. Nu m-a părăsit, m-a trădat. M-a trădat, dar cum m-a trădat. Stai să îmi aduc aminte, m-a trădat foarte rău. Ideea e că am visat chestia asta şi m-am trezit, tristă, în momentul în care m-am simţit foarte foarte trădată. Cred că în vis mi-a murit egoul. Nu recomand nimănui aşa ceva. În momentul în care mi-a murit egoul, eu m-am trezit. Şi am simţit acel sentiment pe parcursul întregii zile”, a spus Irina Rimes într-o emisiune pe Youtube.

Recent, cântăreața Irina Rimes s-a confesat. Vedeta a vorbi despre momentul în care s-a căsătorit la 22 de ani și despre divorțul de cel care i-a fost partener de viață. „A fost o dragoste frumoasă. Un om de la care am învăţat foarte multe lucruri. Cred că ceea ce sunt acum am învăţat de la el. El este foarte deschis, iubeşte oamenii. Are nişte calităţi extraordinare pe care le-am deprins şi eu: cum să scriu, cum să socializez, să înţeleg umorul românesc. Este şi un leneş foarte mare, trebuia să-l trag mereu din urmă. Era ca un copil pe care trebuia mereu să-l cert”, a declarat Irina Rimes. „Suntem doi oameni frumoşi, nu am avea altfel cum. Aşa s-a întâmplat, am devenit doar doi prieteni foarte buni. Chiar dacă este un divorţ la mijoc, e un lucru frumos când doi parteneri rămân prieteni… Îmi adaugă nişte steluţe pe epoleţi. Dar nu cred că m-a făcut mai înţeleaptă. Desigur, acum mă gândesc de două ori înainte să fac un pas, dar nu este ceva de care să-mi pară rău. Şi sunt sigură că nici el nu regretă acest lucru”, a mai spus artista.

Citește și

EUROVISION 2019. Laura Bretan și-a adus din America rochia pentru semifinala Selecției Naționale. Nu iese pe scenă până nu se roagă!

Răsturnare în telenovela momentului! S-au împăcat după scandalul de infidelitate, anunț clar:„Te iubesc!”
PARTENERI - GSP.RO
Răsturnare în telenovela momentului! S-au împăcat după scandalul de infidelitate, anunț clar:„Te iubesc!”
BOMBĂ! Diana Șoșoacă sfidează TOT! Cum a intrat în restaurant, fără certificat verde! Chelnerița a rămas MASCĂ: 'Ce e aia?!'
Playtech.ro
BOMBĂ! Diana Șoșoacă sfidează TOT! Cum a intrat în restaurant, fără certificat verde! Chelnerița a rămas MASCĂ: 'Ce e aia?!'
Undă verde pentru introducerea certificatului verde la locul de muncă. Proiectul merge la vot în plen: amenzi uriaşe pentru cei care refuză
Observatornews.ro
Undă verde pentru introducerea certificatului verde la locul de muncă. Proiectul merge la vot în plen: amenzi uriaşe pentru cei care refuză
Horoscop 27 octombrie 2021. Fecioarele încearcă să-și salveze planurile, cele mai importante, de unele singure
HOROSCOP
Horoscop 27 octombrie 2021. Fecioarele încearcă să-și salveze planurile, cele mai importante, de unele singure
Un artist din România, antivaccinist convins, a fost răpus de COVID-19
Știrileprotv.ro
Un artist din România, antivaccinist convins, a fost răpus de COVID-19
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
INNA: „Pentru mine contează să îi știu bine pe cei dragi și să iubesc în fiecare zi!”
PUBLICITATE
INNA: „Pentru mine contează să îi știu bine pe cei dragi și să iubesc în fiecare zi!”