Irinel Columbeanu, care în prezent locuiește într-un azil, s-a îngrijorat atunci când a văzut știrile despre incendiile din Los Angeles pentru că fiica lui locuiește acolo. Fostul soț al Monicăi Gabor a sunat-o urgent pe Irina, pentru a afla detalii despre situația în care se află.
Irina Columbeanu și-a liniștit tatăl, spunându-i că totul este în regulă. „Irina nu e prin apropierea incendiilor, e bine. Nu a fost în pericol, este bine. Am contactat-o când am văzut știrile de acolo și mi-a spus că e totul în regulă, că ea e bine”, a declarat Irinel Columbeanu, potrivit Wowbiz.
Irinel Columbeanu a făcut primele declarații, după ce Monica Gabor, fosta lui soție, ar fi născut în mare secret. Vedeta ar fi devenit în urmă cu jumătate de an mamă pentru a doua oară.
Evenimentul s-ar fi petrecut în urmă cu șase luni, însă informația a fost ținută departe de ochii publicului până acum. Monica, în vârstă de 37 de ani, ar fi adus pe lume un băiețel în Los Angeles, continuând astfel să trăiască o viață discretă și fericită alături de partenerul său de peste un deceniu, Mr. Pink.
„Nu știam (nr. că a născut), dar nu pot decât să mă bucur atât pentru Monica, cât și pentru Irinuca. Dacă așa este adevărat. Nu mi-a spus nimic (nr. Irina Columbeanu). Nu cred că ar fi cazul să o sun, o să aștept să mă sune ea și o să îi spun același lucru și ei, că mă bucur, dacă e adevărat”, a spus Irinel Columbeanu, în exclusivitate pentru Antena Stars, potrivit spynews.ro.
Potrivit Cancan, după izbucnirea incendiilor din L.A, Monica Gabor s-ar fi retras la Hong Kong, acolo unde locuiește familia partenerului ei, Mr. Pink.