Recent au fost date publicităţii o serie de fotografii care au fost făcute între dublele de la filmările pentru clipul lui J.Lo (42 de ani), „I’m Into You”, în care a apărut alături de actorul şi modelul cubanez William Levy (30 de ani), supranumit şi „Brad Pitt al Cubei”.
Scenariul clipului turnat în Cancun, Mexic, este menit să pună în evidenţă o idilă între William şi J.Lo. Cei doi sunt surprinşi în ipostaze extrem de tandre: William fuge spre Jennifer Lopez, care îl aşteaptă pe un şezlong, aceştia apar apoi întinşi pe plajă, iar Jenny îşi ţine capul pe pieptul musculos al actorului, sau stau în picioare, moment în care J.Lo pare că îi şopteşte ceva la ureche lui Levy. Totul se încheie cu un sărut.

Au stat foarte aproape unul de celălalt, chiar dacă nu-i mai filma nimeni

Însă, potrivit unor poze realizate în pauzele de la filmări, cei doi s-au comportat la fel ca în clip şi între duble. Într-un dintre instantanee, diva portoricană se află în spatele lui William şi îşi ţine mâinile în jurul acestuia, iar faţa este foarte aproape de umărul actorului. „Brad Pitt de Cuba”, la rândul său, îi prinde mâinile şi le ţine strâns, fără să îi pese de cei din jurul său. Într-o altă poză, J.Lo se uită fix în ochii partenerului ei, care pare absorbit de privirea cântăreţei.
În mai, luna când a fost lansat videoclipul, William a anunţat că divorţează de actriţa mexicană Elizabeth Gutierrez. Cuplul are un băiat, Christopher, în vârstă de cinci ani, şi o fată, Kailey Alexandra, de un an şi cinci luni.
O lună mai târziu, a venit rândul lui Jennifer să anunţe că va divorţa de Marc Anthony, după un mariaj care a durat şapte ani. Cei doi au împreună doi copii, un băiat, Maxx, şi o fetiţă, Emme, amandoi în vârstă de trei ani.
După ce „Jenny from the Block” a făcut şocantul anunţ, presa a pus cap la cap toate aceste ifnromaţii, speculând că solista ar avea o aventură cu Levy. Imediat de la apariţia acestor zvonuri însă, actorul a negat totul. Cu toate acestea, fotografiile cu cei doi în ipostaze tandre între duble, lasă să se înţeleagă altceva…

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.