Actriţa Emilia Popescu a dezvăluit ce salariu are la teatru, după aproape 30 de ani de experienţă în domeniu. A făcut senzaţie alături de Ştefan Bănică Jr. ţi a fost implicată în proiectul „Dansez pentru tine”, însă acum abia trăieşte de la o lună la alta din salariul primit de la teatru.
„Sistemul te face să ajungi să spui „da” cu toată gura. Dacă e atât de greu să supraviețuiești de la o lună la alta, da sunt importanți. În condițiile în care un salariu la o Trattoria e de 20 de milioane și eu am tot atât la teatru, da, sunt importanți. Și sunt invidiată că am salariul atât de „mare”, alții îl au mult mai mic… Nu e normal. Trebuie să ai un salariu civilizat. Noi nu jucăm de câți bani avem pe statul de plată, pentru că atunci s-ar închide teatrele. Pe de altă parte, există și mulți actori slabi și lipsiți de bun-simț și care ar juca la fel de prost oricâți bani i-ai da. Și întrebarea e de ce sunt ei angajați în teatru?”, a seclarat Emilia Popescu pentru ziarulmetropolis.ro.
Actrița Emilia Popescu a fost decorată la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Pentru Merit în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.