Actriţa Kate Beckinsale, cunoscută mai ales pentru rolurile din "Serendipity" (2001), "Van Helsing" (2004), "The Aviator" (2004) şi seria "Underworld" (2003, 2006 şi 2009), şi-a sărbătorit împlinirea vârstei de 36 de ani luni seară, cu o cină intimă la care au participat câţiva prieteni la fel de celebri, relatează site-ul Contactmusic.
Întâlnirea discretă cu prietenii a fost precedată de o petrecere în adevăratul sens al cuvântului, organizată duminică, 26 iulie, la restaurantul "XIV" din Los Angeles, unde Kate a venit la braţul soţului ei, regizorul american Len Wiseman.
Printre invitaţii care şi-au făcut apariţia la celebrarea actriţei britanice se numără starul serialului "Neveste disperate" ("Desperate Housewives") Eva Longoria Parker şi cuplul Victoria şi David Beckham.