Kevin Costner vrea să se întoarcă la Alberta, Canada, ca să fie alături de victimele nefericitului accident petrecut în urmă cu două zile. Vedeta urma să susţină un recital pe o scenă care s-a prăbuşit din cauza unei furtuni puternice.
Interpretul şi trupa lui, Modern West, urmau să concerteze, când vântul a început să bată în rafale. Furtuna iscată a fost atât de puternică încât a dărâmat scena, iar un om a murit şi alţi 40 au fost răniţi. Organizatorii festivalului au fost luaţi prin surprindere şi nu au apucat măcar să-i prevină pe fanii aflaţi în apropierea construcţiei.
"Ne pare foarte rău pentru viaţa pierdută şi pentru toţi cei care au fost răniţi în urma accidentului. Ziua aceea, care promitea să fie una foarte frumoasă, s-a transformat în iad într-o clipă", a declarat Kevin Costner, sperând că va ajunge în Canada cât mai curând.