Cunoscut drept "Luceafărul huilei", Miron Cozma şi-a făcut apariţia la postul Romania Tv afişând un nou look: cu câteva kilograme în minus şi cu părul ca pana corbului. Numai că nuanţa aleasă de căre fostul lider al minerilor a fost una mult prea accentuată, schimbarea fiind una de-a dreptul forţată, iar dorinţa lui de a părea mai tânăr nu a făcut decât să scoată şi mai mult în evidenţă vârsta.
Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul lui Petre Roman, care, chiar mai mult, pe lângă păr, îşi vopseşte şi sprâncenele.
Totuşi, în cazul celor doi policieni este de înţeles dorinţa de a părea juni, acasă aşteptându-i partenere mult mai tinere, şi vorbim aici de Marinela Niţu, respectiv Silvia Chifiriuc.
Fostul lider al minerilor, Miron Cozma s-a însurat în 2011, cu Marinela Niţu, cu care a avut o relaţie încă din 1998, timp de câţiva ani, ceremonia având loc la Braşov, într-un cadru restrâns.