Ziarele de peste ocean vorbesc că şi în această nouă relaţie unul dintre verişorii muzicianului are un anumit nivel de implicare.
În 1957, Jerry Lee Lewis s-a căsătorit cu verişoara lui în vârstă de 13 ani Myra Gale Brown, fapt care a fost foarte aproape să îi distrugă definitiv cariera muzicală.
Muzicianul american s-a logodit recent cu Judith Brown, fosta soţie a verişorului său Rusty, fratele mai tânăr al lui Myra.
Dar nici acesta nu s-a lăsat mai prejos şi a dat un interviu în acre a povestit că cel pe care l-a considerat timp de mulţi ani un fel de "al doilea tată" i-a furat soţia, dând tot felul de amănunte picante din sânul familiei.
"În 2010, am intrat în camera lui şi am surprins-o în timp ce îi făcea masaj la picioare - într-un fel care nu se cuvenea", a spus Rusty, care a fost pentru o vreme toboşar în trupa lui Jerry Lee Lewis. "Am întrebat-o: «Ce dracu' se întâmplă aici?», dar ea a negat că ar fi avut o aventură cu el".
Rusty spune că între cei doi nu există cu adevărat o dragoste profundă, întrucât Jerry Lee Lewis caută mai degrabă pe cineva care să îl îngrijească la bătrâneţe. El a spus tototdată că "Judith are o reputaţie dovedită de profitoare" şi este convins că ea intenţionează să fugă cu banii muzicianului american.
"Lucrul cel mai ciudat în această poveste este faptul că Jerry nici măcar nu o plăcea pe Judith, iar ea, la rândul ei, spunea că Jerry era murdar şi mirosea urât. Însă după ce a dat de mirosul banilor, lucrurile s-au schimbat", a spus Rusty.
Muzicianul Jerry Lee Lewis a fost căsătorit de şase ori şi a avut patru copii, dintre care doi au murit.
Citeşte şi: Te va lăsa cu gura căscată! Cea mai nebunească cerere în căsătorie, din istorie! | VIDEO