Mergi direct la conținut »
Lara Fabian și-a anulat concertele din România în ultima clipă  Artista a căpătat o infecție respiratorie în avion
Muzică și Filme Libertatea > Entertainment > Muzică și Filme > Lara Fabian și-a anulat concertele din România în ultima clipă Artista a căpătat o infecție respiratorie în avion

Lara Fabian și-a anulat concertele din România în ultima clipă Artista a căpătat o infecție respiratorie în avion

Lara Fabian a fost nevoită să-și anuleze concertele pe care urma să le susțină în România, evenimentele urmând să fie reprogramate, cel mai probabil, la începutul anului viitor. Cel mai bine vândută solistă belgiană din toate timpurile a căpătat o infecție respiratorie în avion, pe ruta Montreal-Paris, drept pentru care a intrat, la indicația medicilor, în pauză vocală.

De Florian Gheorghe,

Organizatorii concertelor ce urmau să aibă loc la Craiova (Sala Polivalentă, 17 noiembrie) și la București (Sala Palatului, 18, 19 noiembrie) și-au exprimat regretul pentru nefericita situație, la fel ca și Lara Fabian, care și-a cerut scuze față de publicul român.

Organizatorii au fost informați cu privire la regretabila situație în ultimul moment, chiar cu câteva ore înainte de primul spectacol programat. Prin urmare, aceștia nu pot furniza încă noi date de concert și nu au detalii concrete despre gravitatea problemelor artistei.

“Dragii mei, cu tristețe vă anunț că am fost nevoită să anulez toate spectacolele din această săptămână. Mă aflu în incapacitatea de a urca pe scenă, dar sunt sub îngrijiri medicale. Îmi cer scuze pentru inconveniență și promit că revin”, așa sună o parte a mesajului postat de artistă pe rețelele sociale. Mulți români și-au arătat compasiunea pentru starea artistei, ca urmare a mesajului acesteia.

“Regret nespus faptul că visul meu nu a devenit realitate, însă nu îmi pierd speranța! Opera Română Craiova, organizatorii, orchestra, corul și soliștii, toți am fost pregătiți pentru acest eveniment, la cel mai înalt nivel artistic și nu numai. Abia aștept reprogramarea, pentru că acest concept de eveniment este unul cu adevărat rar și excepțional”, ne spune Bogdan Mihai Ionuț (FOTO), tenorul român care urma să cânte în duet, pe scena Sălii Polivalente din Craiova, cu Lara Fabian.

Biletele vândute rămân valabile pentru datele care vor fi anunțate ulterior. Cei care doresc să își recupereze banii se vor îndrepta către agențiile de la care au cumpărat biletele.

Close
Închide
  Close