Laurette și Ciprian Nistor au decis să pună capăt căsniciei care a durat doar câteva luni. Însă, miercuri dimineața, 16 mai, soțul mulatrei nu s-a prezentat în fața judecătorilor, preferând să își trimită doar avocatul.

„Nu s-a ajuns la nicio concluzie, s-a amânat pentru luna viitoare pentru probe şi pentru tot ce mai trebuie. Din partea lui a fost avocatul, iar eu am fost personal şi cu avocatul. Eu sper să nu se mai lungească şi să se termine. Este un stres, nu este plăcut să vii pe aici şi să aştepţi în fiecare un termen ca să se ajungă la o concluzie. Nu eu am fost cea care am intentat divorţ, eu am vrut să fie bine. Nu cred că a renunţat la acuzaţii, ci trebuie să aducă probe, că aşa se aduce”, a spus Laurette la Antena Stars.

Recent, Laurette a vorbit despre relația cu fostul ei șofer, dar și despre divorțul de partenerul ei de viață, Ciprian Nistor, care se află în spatele gratiilor.

“Depresia netratată crește foarte mult riscul de suicid”. Medicul psihiatru Laura-Diana Gherman, despre boala secolului

Șocul trăit de un gălățean în Italia, când s-a întors la locuință. Era 2 noaptea: "Ea s-a întors zâmbind. Eu m-am speriat, m-am jenat"
GSP.RO

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Despărțire surpriză în showbizul românesc: ‘Nu trebuia să aflați, dar sunt singur’
Playtech.ro
Despărțire surpriză în showbizul românesc: ‘Nu trebuia să aflați, dar sunt singur’
Viorel și Vulpița s-au despărțit. Ce mesaj a postat Viorel și ce se întâmplă cu cei doi copii: 'Eu sunt cu...'
Viva.ro

Afacerea de succes pornită de Aura. După 10 ani în corporaţii s-a mutat la sat, unde şi-a schimbat radical viaţa: "Livrăm și în străinătate"
Observatornews.ro
Afacerea de succes pornită de Aura. După 10 ani în corporaţii s-a mutat la sat, unde şi-a schimbat radical viaţa: "Livrăm și în străinătate"
Aparatul care consumă cea mai multă energie. Mulți îl folosesc zilnic, dar nu realizează că le încarcă factura la curent
Știrileprotv.ro
Aparatul care consumă cea mai multă energie. Mulți îl folosesc zilnic, dar nu realizează că le încarcă factura la curent
Ce i-a făcut un doctor dentist soției sale. Un coleg a descoperit adevărul șocant, polițiștii l-au arestat imediat
FANATIK.RO

Tragedia care a lovit familia Becali. Victor nu-şi explică decesul suspect: "Da, a fost găsită moartă în piscină. Nu intra niciodată singură"
Orangesport.ro

'Am ajuns să mă gândesc la momentul sinuciderii'. Andreea Marin a dezvăluit cum a aflat că suferă de boala secolului
Unica.ro

Horoscop 23 martie 2023. Taurii ar fi bine să înceapă ziua cu un exercițiu de răbdare, ca să poată face față provocărilor care vor veni
HOROSCOP

La ce semne trebuie să fii atentă, ca să afli dacă ai endometrioză
PUBLICITATE