„În ce țară de rahat trăiam fraților?! Pentru ce plătim taxe şi impozite, asigurare medicală pentru sănătate?!! Am sunat acum câteva minute la ambulantă pentru ca fetița mea se simte rău, foarte rău îi curge sânge din nas si din gură și efectiv nu știam cum să-i opresc sângele s-a speriat foarte tare, sun la 112 îmi spune că nu au cum sa trimită ambulantă, pentru că locuiesc prea departe și că momentan nu au, o ambulanță în zonă. Întreb: spuneți-mi ce să fac, nu pot opri sângele?!! Mă pune în legătură cu o doamnă doctor, femeia începe să urle la mine, ca ea nu mă poate ajuta cu nimic si că să imi duc singura copilul la spital. Că ei au cazuri mai grave decât o simplă hemoragie din nas a unui copil, Ferească Dumnezeu dacă eu am mai întâlnit asa ceva într-o tara civilizată!!! În concluzie nu au trimis nici o ambulanță și am plecat singură cu fetița în maşină la spital plina de sânge. Dupa ce au urlat la mine toți de la serviciul 122. Ce să facem în astfel de căzuri? să ne ducem singuri copii la spital cu mașina prin trafic si sa plătim asigurări medicale degeaba!!! Am postat aceste fotografii să tragem un semnal de alarmă și poate cineva face ceva pentru sistemul medical Românesc „, a scris Laurette pe contul de socializare.

Laurette trece prin clipe grele, după ce fetița ei s-a îmbolnăvit. "Îi curge sânge din nas și din gură"

Laurette s-a implicat într-o campanie de integrare a persoanelor cu dizabilități . Încă pe podiumurile de modă la 34 de ani, Laurette vrea să-și folosească notorietatea mai departe departe de scandalurile ce i-au urmărit viața privată într-o campanie ce sprijină tinerii cu dizabilități. ”Nu e ușor să trăiești cu etichetele puse de societate, să te lupți zilnic să schimbi mentalități”, își justifică implicarea modelul ciocolatiu în campania „Talentul nu are handicap”.

Citește și

Viorica Dăncilă, o oră de victimizări de politician la „Sinteza zilei”, despre adopția fiului său. „Mi-am dat seama că acela era destinul meu”

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.