Legendă a muzicii românești de altădată, Gigi Marga a împlinit 90 de ani

Un nume aflat pe buzele multor tineri, care, datorită rezonanței a intra în foclorul urban, noilor generații le este puțin cunoscut faptul că Gigi Marga chiar există, și-a încheiat cariera după șase decenii de prodigioasă activitate muzicală și trăiește de 35 ani în Statele Unite. Patru decenii, cântecele artistei s-au auzit permanent în programele radio televiziunii, iar prezența sa era nelipsită de la petrecerile cu ștaif ale Bucureștiului de altădată.

Legendă a muzicii românești de altădată, Gigi Marga a împlinit 90 de ani

Gigi Marga mai este vizitată de Gheorghe Gheorghiu

Rămasă singură pe lume, mutată de autoritățile americane într-un cămin social după ce a fost  găsită mai mult moartă decât vie, izolată într-un mic apartament din cauza neputinței fizice la care a ajuns, doamna cântecului popular și a romanțelor n-a fost uitată. Câțiva vorbitori de limba română care o admiră i-au fost alături la această venerabilă aniversare, la azilul social unde a ajuns la începutul anului trecut. Din nefericire, vârsta sa își spune cuvântul și, dacă anul trecut a putut fi scoasă în oraș, la un cunoscut restaurant românesc, de ziua sa, anul acesta a fost celebrată în azil.

Legendă a muzicii românești de altădată, Gigi Marga a împlinit 90 de ani

De câțiva ani Gigi Marga stă într-un azil din New York

Celebrată de câțiva vorbitori de limba română

Gigi Marga s-a născut la București și a debutat în corul Patriarhiei. A făcut școala de muzică, apoi a cântat în corul Filarmonicii George Enescu. În Statele Unite a ajuns cu un turneu în 1986. Refuzul autorităților române din acea vreme de a-i prelungi permisiunea de ședere în afara granițelor a grăbit căsătoria sa, care a avut loc un an mai târziu, și în scurt timp a devenit cetățean american. „Parfumul florilor de crin”, „Din mici nimicuri”, „Chemare”, „Nu ştiu ce să cred” sunt melodii ce au făcut-o pe Gigi Marga o solistă de legendă.


Pe urmele tatălui. Leo Iorga jr s-a lansat ca solist, în timp ce Leo Iorga senior e la tratament în Germania

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.