Deşi era clasat “confidenţial”, conflictul dintre celebrul grup rock Metallica şi Statul Major al armatei americane, militarul erou a povestit cum s-a ajuns ca legendara trupă să facă scandal: “Atunci când am început războiul în Irak, am folosit şi muzica trupei Metallica pentru «a-i înmuia» pe oamenii pe care îi interogam. Metallica a aflat mai târziu de acest lucru şi au cerut clar: «Vă rugăm, nu mai folosiţi muzica noastră ca tortură, pentru că noi nu vrem să promovăm violenţa». În gândul meu mi-am spus aşa: «Băieţi, voi aveţi un album care se intitulează «Kill ‘Em All» («Omoară- i pe toţi»)”, a declarat soldatul american.
Potrivit afirmaţiilor acestui soldat, armata americană a renunţat să mai folosească în interogatorii muzica trupei Metallica, alegând, în schimb, melodiile unui grup rock metal creştin, denumit Demon Hunter. În 2008, James Hetfield, solistul trupei Metallica, a vorbit într-un interviu despre utilizarea pieselor formaţiei sale de către armata americană pentru a înfrânge rezistenţa prizonierilor din închisoarea Guantanamo. “O parte din mine se simte mândră pentru că armata a ales Metallica, dar o altă parte din mine este supărată, pentru că oamenii încep să se îngrijoreze din cauza faptului că numele nostru este ataşat de un fel de declaraţie politică”, a spus solistul trupei Metallica.
Eşti pregătit pentru Steaua – Ajax? Fii suporter adevărat şi Libertatea te îmbracă în echipamentul Stelei

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.