Locul 1 Voltaj, trupa cu încasări-record

Deşi, în ultimii doi ani,Voltaj a avut încasări mai mici, echipa lui Călin Goia (de trei ori în topul celor mai câştigate vedete) rămâne cea mai bogată. Vârful de glorie l-a atins în perioada 2006-2008, când formaţia ajunsese la un onorariu de circa 10.000 de euro. O avere considerabilă o reprezintă şi drepturile de autor obţinute din difuzările radio.

Locul 2 Direcţia 5, cei mai harnici

Direcţia 5 este “grupul-furnică” din actualul clasament, cu cele mai multe concerte pe an, lucru de admirat şi anul acesta, într-o perioadă în care numărul concertelor s-a înjumătăţit. De altfel, acest lucru se poate observa şi în încasările pe care le-au făcut în ultimii cinci ani, suma pe care au strâns-o ridicându-se la cel puţin 2.100.000 de euro, lucru care le-a asigurat locul al doilea în clasamentul Libertăţii.

4631-318609-directia.jpg

Locul 3 Ştefan Bănică jr, rar şi scump

Milionar de top din muzică e şi Ştefan Bănică jr, care îşi alege concertele cu mare atenţie şi pe sume considerabile, de peste 10.000 de euro. Celebrul cântăreţ a reuşit ca, în ultimii cinci ani, să strângă cel puţin două milioane de euro doar din muzică.

4631-318610-banica.jpg

Locul 4 Formaţia Holograf a strâns în cinci ani 1,8 milioane de euro

4631-318611-holograf.jpg

Locul 5 Formaţia Proconsul a intrat în topul încasărilor, cu 1,4 milioane de euro

4631-318612-procpnsul.jpg

Citeşte şi: „Artiştii iau mii de euro de Sărbători. Vezi cât încasează cântăreţii!”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.