Sau cel puțin asta susțin jurnaliștii de la site-ul stl.ro, care l-au surprins pe fostul component al trupe L.A. în prezența unei brunete focoase și înalte, exact pe gustul artisului.
Cei doi au petrecut de mama focului într-un cxlub de pe litoralul Mării Negre, părând că nu țin cont de cei din jurul lou: s-au sărutat pătimaș, s-au îmbrățișat, s-au mângâiat și și-au spsu cuvinte dulci, întocmai ca doi îndrăgostiți.
Ba chiar la un moment dat, deasupra barului a apărut un banner luminos pe care scria: ”M-am înrăgostit de Alexandra”. Căci așa cheamă pe noua cucerire a prezentatorului emsiunii ”Roata norocului”. Tânăra, conform aceleiași surse, are 28 de ani, este din Constanța și a absolvit cursurile Universității "Spiru Haret", având un master în C.E.A (contabilitate, expertiză și audit).
Sursă foto: stl.ro