În interviul acordat revistei Marie Claire luna trecută şi publicat în numărul pe decembrie, vedeta în vârstă de 31 de ani nici nu bănuia ce avea să urmeze.
Ea se declara fericită şi împlinită alături de Kris. "Mă simt mai bine ca niciodată, în acest stadiu al relaţiei noastre. Avem încredere unul în celălalt şi nu cred că vreunul dintre noi ar face ceva pentru a distruge acest lucru. Asta ne face viaţa uşoară", declara Kim în urmă cu o lună.
Iar despre soţul ei avea numai cuvinte de laudă.
"Este un tip atât de bun, este foarte realist. Este un tip normal, iar eu vreau să mă comport normal. El mă înţelege", mai spunea Kim în revista Marie Claire, pentru care a realizat şi un pictorial.