Mădălina Ghenea nu a ratat ocazia de a-și face și anul acesta apariția pe covorul roșu și, așa cum și-a obișnuit fanii, a fost cu totul spectaculoasă.
Însă, deși românca prefera până acum să aibă apariții cuminți, discrete și elegante, de data aceasta, probabil vrând să iasă în evidență după despărțirea de designerul german Philipp Plein, Ghenea a plusat mult pe nuditate și a preferat să-și arate nurii pe covorul roșu.
Aceasta a apărut într-o rochie spectaculoasă gri din voal și dantelă, extrem de transparentă, oamenii putându-i admira sânii prin ea, dar și cu crăpături până la fund, părând chiar că nu are nici lenjerie intimă pe ea. Superba olteancă a participat la cea de-a 23-a gală caritabilă „AmfAR` s Cinema Against AIDS", ce au avut loc la Hôtel du Cap-Eden-Roc .
Ghenea s-a despărțit recent de Philipp Plein, cu care a avut o relație tumultoasă de doar două luni. În acest timp, modelul și-a tatuat numele designerului pe gât, convinsă fiind, probabil, că și-a găsit sufletul pereche și să relația lor va dura până la adânci bătrâneți. Nu a fost să fie însă, deoarece el s-a întors la Oksana, o fostă iubită.
Citește mai mult: EXCLUSIV/ Mărturisirea care demonstrează că, deși nu mai vrea să audă de Mădălina Ghenea, Gerard Butler nu a uitat-o: ”Dragostea vieții mele este din România”
Fotografii: Hepta