Mădălina Ghenea a surprins pe toată lumea cu gestul ei emoționant. Bruneta a urmat exemplul altor vedete și și-a donat ziua de naștere, unui băiețel care duce de ceva vreme, o luptă cruntă cu cancerul. Aceasta a făcut și câteva fotografii cu Darius, care se află în acest moment pe patul de spital.
“Pe Darius îl cunosc deja de ceva vreme și am făcut mereu tot ce mi-a stat în putinţă să îl ajut. De 3 ani lupta cu cancerul, iar costurile de până acum au devenit copleșitoare pentru familie și pentru cei care ne-am implicat. Aşa că, anul acesta, tot ce îmi doresc de ziua mea este viaţă pentru Darius. Îmi rog toți prietenii și admiratorii ca, în loc de cadouri pentru mine, să doneze pentru acest copil”, a anunțat Mădălina Ghenea.