Mai sunt doar două zile până când Zina Dumitrescu va împlini venerabila vârstă de 80 de ani. În cinstea acestui eveniment, patronul azilului la care locuieşte fosta creatoare de modă a organizat o petrecere, la care speră să vină câţi mai mulţi prieteni de-ai "Mamei Zina".
Zina Dumitrescu aşteaptă cu nerăbdare petrecerea de ziua ei, pentru a-şi vedea prietenii apropiaţi pe care, de obicei, îi vede foarte rar.
Pe lângă apropiaţii din lumea modei, "Mama Zină" şi-ar dori foarte mult ca de ziua ei să fie prezent şi Cătălin, băiatul ei care se află în Elveţia. Acesta nu a anunţat-o însă, până acum, dacă va fi alături de ea în această zi specială. "Mă aştept să vină Moculescu, manechinele mele, băiatul meu, dacă va fi în ţară, pentru că e în Elveţia. Cred că mă voi îmbrăca în ceva în care să mă simt bine. Am primit mai multe ţinute de la prietena mea Dana Opşitaru", a spus ea, în emisiunea lui Cristi Brancu.
Cât despre costurile azilului, proprietarul acestuia a recunoscut, la Antena Stars, că pensia Zinei Dumitrescu intră direct în conturile căminului de bătrâni. Până nu demult, azilul era achitat de fiul creatoarei de modă, dar, pentru că acesta nu plătea lunar, datoriile care s-ar strâns au ajuns la aproape 300 de milioane de lei vechi.