Prejudiciu de 5.000.000 €

Marie-Rose a avut o reacţie tăioasă când a auzit de numele Sima. “Nu am ce căuta pe lista lui Sima, nu am pierdut bani. L-am cunoscut în 2005, mi s-a părut o hahaleră şi nu am colaborat cu el, dar se pare că el a continuat şi continuă să se folosească de numele meu. Ăsta este omul necinstit în toate, de altfel am înţeles că a mai făcut figura asta, cu ani în urmă, în Italia”, ne-a declarat Marie-Rose Mociorniţă.
Se pare că suma totală a acestei mega-ţepe VIP, cu miniştri şi importanţi oameni de afaceri, se ridică la aproximativ 5 milioane de euro.

Păgubiţii şi foştii clienţi sunt uluiţi de această situaţie

Marie-Rose Mociorniţă, una dintre persoanele care apar pe lista mega-ţepei VIP, dată de Cristian Sima: «O hahaleră, a mai făcut figura asta şi în Italia»
“Omul nu e de găsit, l-am căutat, nu am putut să vorbesc cu el. Sunt negru de supărare”, a declarat Daniel Dăianu, fost ministru al finanţelor, unul dintre cei ţepuiţi de Sima. “Cu două luni şi jumătate în urmă am simţit că ceva este în neregulă, am avut câteva semnale dubioase, dar nu am retras banii”, a declarat Florian Goldstein, directorul publicaţiei Bursa, un alt păgubit. “Am retras banii în 2011. Eram şi sunt (încă??) prietenul lui Cristian Sima. Nu acesta este Cristian Sima pe care l-am cunoscut şi mi-e greu să accept că aş fi prieten cu un escroc”, a scris Tudor Chirilă pe blogul propriu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.