“Vacanţa de Paşte a fost pentru mine o evadare dint-o lume nebună, nebună. Am făcut Paştele in Mehedinţi, un loc unde nu există semnal la telefon, nici internet, dar există doar oameni curaţi şi frumoşi care respectă tradiţiile. Aşa cum a spus şi fiul meu, a fost  cea mai frumoasă vacanţă din viaţa noastră”, a povestit Marina, astăzi, la Europa FM.

Cât despre mesajele pe care le-a primit de Paşte, Marina a spus că fostul ei soț, Victor Socaciu, nu i-a trimis nici măcar un sms.
„Nu am avut semnal unde am fost, dar imediat ce am ajuns într-o zonă cu semnal, au năvălit sms-urile de la cei dragi. Nu am primit niciun mesaj de la Victor de Paşte, sincer nici nu mă aşteptam să primesc, pentru că am observat că este încă guvernat de gânduri nu tocmai pozitive, dar chiar şi în aceste condiţii îmi doresc să fi petrecut cu bine. Am înteles că a fost în compania prietenilor şi asta e foarte bine. Prietenii sunt foarte importanţi în această perioadă”, a adăugat prezentatoarea TV.
Marina Almășan și Victor Socaciu au anunțat în urmă cu două săptămâni că au divorțat, după 10 ani de căsnicie. Cei doi au împreună un băiat, care a rămas în custodia mamei.  În timp ce prezentatoarea TV a afirmat în presă că fostul ei soț este singurul vinovat pentru eșecul căsniciei lor, cântărețul a spus că motivul divorțului este relația extraconjugală pe care a avut-o Marina Dina cu omul de afaceri Georgică Cornu. La câteva zile de la despărțirea oficială, vedeta TVR a recunoscut relația cu miliardarul.
Citește și:

Cazul „Nordis” de Alba: 211 oameni, lăsați fără 12 milioane de euro: „A fost momentul în care mi-am dat seama că am fost înșelat”
Recomandări
Cazul „Nordis” de Alba: 211 oameni, lăsați fără 12 milioane de euro: „A fost momentul în care mi-am dat seama că am fost înșelat”

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
ANAF le controlează banii din conturi tuturor influencerilor și celor care l-au promovat pe Călin Georgescu în campania electorală, "în baza unor analize de risc"
Viva.ro
ANAF le controlează banii din conturi tuturor influencerilor și celor care l-au promovat pe Călin Georgescu în campania electorală, "în baza unor analize de risc"
Cristina Cioran aruncă bomba! A mai făcut un copil cu Alex Dobrescu, desi el are ordin de restricție și brățară la picior. Cum a anunțat sarcina la 47 de ani
Libertateapentrufemei.ro
Cristina Cioran aruncă bomba! A mai făcut un copil cu Alex Dobrescu, desi el are ordin de restricție și brățară la picior. Cum a anunțat sarcina la 47 de ani
Zodiile care dau marea lovitură până pe 15 decembrie. 5 nativi își schimbă destinul în bine
FANATIK.RO
Zodiile care dau marea lovitură până pe 15 decembrie. 5 nativi își schimbă destinul în bine
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Unica.ro
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Momentul în care Armando şi Mihai au murit în accidentul din Ploieşti. Ar fi luat parte la o cursă ilegală
Observatornews.ro
Momentul în care Armando şi Mihai au murit în accidentul din Ploieşti. Ar fi luat parte la o cursă ilegală
Horoscop 11 decembrie 2024. Taurii au șansa de a-și reveni la starea lor normală, de a se simți puternici și încrezători în forțele proprii
HOROSCOP
Horoscop 11 decembrie 2024. Taurii au șansa de a-și reveni la starea lor normală, de a se simți puternici și încrezători în forțele proprii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI