Familia Zăvoranu trece din nou prin momente grele. În decurs de numai o lună, Oana a ajuns din nou la spital. Dacă la jumătatea lunii noiembrie, Oana a fost internată de urgenţă acuzând dureri puternice de cap, de data aceasta este vorba de ceva mult mai grav. Luni spre marţi, la vila Oanei Zăvoranu au ajuns două ambulanţe cu sirenele urlând de mama focului. Fuseseră chemate pentru că Oana zăcea inconştientă pe jos, într-una din camerele casei. Medicii au intubat-o, apoi au transpor-tat- o de urgenţă la Spitalul Floreasca din Capitală. Se pare că vedeta a luat mai multe somnifere. Speriaţi şi îngrijoraţi, aproape de miezul nopţii, au ajuns la Spitalul Floreasca atât iubitul vedetei, Răzvan Dumitrescu, cât şi mama acesteia, Mărioara Zăvoranu. Dacă la precedenta internare a Oanei, aceştia au vorbit deschis despre starea ei, de data aceasta au tăcut mâlc, ba chiar au cerut medicilor să nu furnizeze informaţii despre starea de sănătate a Oanei Zăvoranu. Ieri, surse din cadrul secţiei de toxicologie a spitalului ne-au dezvăluit că pacienta se simte mai bine.
CITEŞTE ŞI:
Gestul disperat al OANEI ZĂVORANU. Psihiatrii au o IPOTEZĂ-ŞOC: "NU a vrut să se sinucidă, ci să..."Are viză de SUA valabilă 10 ani
Nefericitul eveniment s-a produs exact într-o perioadă în care mama vedetei punea la punct detaliile pentru o vacanţă-cadou. “Vreau să o trimit pe Oana câteva săptămâni în America, departe de stresul şi agitaţia de aici. Pentru că îi expirase viza pentru State, o prietenă de-a mea a ajutat- o să obţină alta. Acum are una valabilă 10 ani. Aşa că, după Sărbători, o voi trimite pe Oana în America, departe de toată nebunia din România”, ne-a declarat mama Oanei Zăvoranu. Mărioara a mai mărturisit că fiica ei urma să plece în Los Angeles, la nişte prieteni de-ai săi. “Oana va merge la prietenii ei din Los Angeles, iar eu voi pleca la prietenele mele din Florida. Chiar mă gândeam că ar trebui să ne luăm şi noi o căsuţă a noastră în America, să putem merge acolo ori de câte ori dorim şi să stăm cât ne pofteşte inima. Într-un fel te simţi la tine acasă şi altfel când stai pe capul altcuiva, oricât de prieteni ţi-ar fi”, ne-a mai dezvăluit mama Oanei Zăvoranu.
“Vă iubesc şi, chiar dacă nu sunt în apele mele din cauza unei cumplite dureri de cap, vă doresc o duminică frumoasă, lângă cel sau cea iubită, pentru că la sfârşitul zilei DRAGOSTEA e, de fapt, cea care te face să poţi continua şi atunci când simţi că nu mai poţi! Vă pupicesc cu tot sufleţelul meu”, a postat Oana Zăvoranu, duminică, pe pagina ei de Facebook. Mesajul, interpretabil fără îndoială, trădează o anumită slăbiciune a Oanei. Să nu-şi fi revenit artista după despărţirea de Pepe sau suferă că nu se mai află în centrul atenţiei? Oricum ar fi, cert e că Oana a înghiţit luni noapte o supradoză de medicamente din cauza căreia a ajuns la spital, la Terapie Intensivă. Gurile rele susţin că ar fi încercat să se sinucidă din dragoste, asta în ciuda faptului că se iubeşte cu un bărbat cu 14 ani mai mic decât ea, Răzvan Dumitrescu (25 de ani)… Aseară, târziu, medicii dădeau însă asigurări că starea de sănătate a vedetei este stabilă.
Oana Zăvoranu ar trebui să se prezinte, mâine, la Tribunalul Ilfov, pentru un nou termen al procesului în care vrăjitoarele Vanessa şi Melissa sunt judecate pentru că ar fi înşelat-o cu peste 450.000 de euro. Din fericire pentru ea, judecătorii nu o vor mai amenda dacă va lipsi, pentru că a dat deja declaraţii în calitate de parte vătămată, iar o simplă adeverinţă de la medic ar scuti-o de prezenţa în faţa instanţei.