El a răspuns totuşi, într-un interviu acordat ziarului Naţional, celor care l-au acuzat că şi-a scos electrozii de la EKG de pe corp, la numărul în care şi-a oprit inima, dar şi că a folosit linguri speciale, dintr-un material moale.
„Puteam să-mi scot pe furiş un electrod, poate doi. Dar nu zece! Aveam pe mine zece electrozi, nu puteam să-i smulg pe toţi fără să fiu văzut şi să-i pun repede înapoi. E o aberaţie! (…) Lingurile pe care le-am folosit le-am luat de la hipermarket. Am luat zeci, poate sute de linguri. Am facturi pentru toate, pot demonstra că sunt linguri absolut normale. Mi se pare josnic faptul că unii au ales să împroaşte cu noroi acum, însă poate că aşa e mai bine. Când un nebun zice că am avut balamale la linguri, vin zece deştepţi care îl contrazic şi, încet, încet, se lămureşte lumea că eu am dreptate. Pe scenă, eu sunt Dumnezeu. Dar când revin în sală şi cineva îmi spune că a descoperit secretul numărului de iluzionism, eu recunosc, nu mi-e ruşine”, a declarat Cristian Gog, potrivit site-ului enational.ro.

Urmărește-ne pe Google News
Întrebarea indecentă primită de o jucătoare despre sânii ei. Reacția tinerei i-a lăsat pe toți fără replică
GSP.RO
Întrebarea indecentă primită de o jucătoare despre sânii ei. Reacția tinerei i-a lăsat pe toți fără replică
ABUZURILE la care Elena Udrea este supusă. Blonda rupe tăcerea din arest: „Ce părere aveți?”
Playtech.ro
ABUZURILE la care Elena Udrea este supusă. Blonda rupe tăcerea din arest: „Ce părere aveți?”
Aplicaţia de dating exclusiv pentru creştini. Tinerii trebuie să spună ce muzică ascultă şi daca ţin posturile
Observatornews.ro
Aplicaţia de dating exclusiv pentru creştini. Tinerii trebuie să spună ce muzică ascultă şi daca ţin posturile
Horoscop 25 mai 2022. Săgetătorii își vor regăsi curajul de a privi realitatea în față și de a acționa conform noilor observații
HOROSCOP
Horoscop 25 mai 2022. Săgetătorii își vor regăsi curajul de a privi realitatea în față și de a acționa conform noilor observații
Ce au făcut două turiste în Grecia după ce le-a venit nota de plată 600 de euro pentru o gustare și două cocktail-uri
Știrileprotv.ro
Ce au făcut două turiste în Grecia după ce le-a venit nota de plată 600 de euro pentru o gustare și două cocktail-uri
ŞOC în Capitală! Marea vedetă a murit după ce a căzut misterios de la balcon: primele informaţii
Orangesport.ro
ŞOC în Capitală! Marea vedetă a murit după ce a căzut misterios de la balcon: primele informaţii
Ce s-a aflat despre abonamentele medicale, analizând 1 din 3 abonați
PUBLICITATE
Ce s-a aflat despre abonamentele medicale, analizând 1 din 3 abonați