Mesajul câștigătoarei de la "Vocea României 2015". Cristina Bălan îndeamnă la toleranță.
Cristina Bălan este cea care a câștigat show-ul de talente "Vocea României", de la Pro TV, în anul 2015. ea a făcut parte din echipa antrenată de Tudor Chirilă.
Este căsătorită și are gemeni care suferă de sindromul Down.
Cântăreața este foarte activă pe rețelele de socializare.
Într-un mesaj recent, artista îi îndeamnă ce prietenii ei virtuali și nu numai la toleranță.
Ea este de părere că agresivitatea unei persoane ascunde, de fapt, o mare nefericire.
"Agresivitatea este direct proporțională cu nefericirea. Data viitoare când cineva te va jigni, oferă-i o îmbrățișare. Cu cât este mai agresiv omul, cu atât mai mare e suferința lui.N-am văzut niciodată un om fericit, împlinit, să atace un alt om. Sau o altă ființă. Gândește-te la asta, când vezi o persoană furioasă, violentă, despre care gândești că e pur și simplu rea sau nesimțită", a comentat Cristina Bălan pe un site de socializare.