Deși era un copil, tablourile ei se vindeau și cu 100.000 de dolari bucata, iar oamenii o comparau cu celebrul pictor Pablo Picasso, însă Alexandra a declarat într-un interviu pentru Oprah în 1996 că nu încearcă să copieze stilul nimănui.

”Nici măcar nu știam cine era Picasso. Doar mă bucuram de ce făceam și pictam în acest fel pentru că voiam să fiu diferită”, a spus Alexandra atunci.

Însă, acum la vârsta de 30 de ani, când a devenit mamă, românca a fost vizitată iar de Oprah pentru a vedea cum s-a schimbat viața celei poreclite „micuța Picasso”.

Way back #nechita

A photo posted by Alexandra Nechita (&Tcharfas) (@alex_nechita) on

Alexandra recunoaște că uneori devenea frustrată pentru că lipsea de la anumite experiențe ca adolescent, precum jocuri de fotbal sau dansuri, însă a ținut să sublinieze că aceasta a fost doar decizia ei și a nimănui altcuiva.

”Niciodată nu am simțit că am fost forțată să fac asta. De fapt, am făcut alegerea pentru mine”, spune românca, precizând că e încântată că tablourile ei au ajuns să se vândă așa bine, pe sume de șase cifre, fiind extrem de recunoscătoare pe toate oprtunitățile pe care le-a avut în ultimele două decenii.

CSM hotârăște dacă o va suspenda pe judecătoarea din procesul lui Vlad Pascu. „Dacă se va decide acest lucru, procesul se reia de la zero”
Recomandări

„Cea mai mare sumă pe care am încasat-o pe o pictură de a mea a fost undeva în jur de 400.000 de dolari. Am fost extrem de norocoasă să–mi fac un trai atât de bun din munca mea, și nu doar pentru mine, dar și pentru familia mea. Acesta chiar a fost unul dintre cele mai daruri”, a mărturisit Alexandra.

89° #jt1031

A photo posted by Alexandra Nechita (&Tcharfas) (@alex_nechita) on

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Destinația de vacanță de care mulți turiști români sunt atrași. Prețurile au rămas la fel de 10 ani: “Numai la noi se practică japca”
FANATIK.RO

Ți-o mai amintești pe Marina Florea? Cele mai recente imagini cu frumoasa artistă a anilor 1980 au stârnit un val de reacții
Viva.ro

Poză rară cu Ileana Lazariuc în costum de baie. Și-a sărbătorit ziua la plajă, cu băieții ei. Cum arată azi nepoții lui Țiriac
Libertateapentrufemei.ro
Poză rară cu Ileana Lazariuc în costum de baie. Și-a sărbătorit ziua la plajă, cu băieții ei. Cum arată azi nepoții lui Țiriac
Născută în Elveția, spaniolă 100%, mutată la București. Cum s-a adaptat în România
GSP.RO

Obiectivul turistic din România care are peste 10 milioane de ani. Puțini l-au vizitat
FANATIK.RO
Obiectivul turistic din România care are peste 10 milioane de ani. Puțini l-au vizitat
Românca al cărei nume este gravat pe mașinile Tesla se luptă acum cu Elon Musk. Bolnavă de cancer, își dorește doar scuze
Știrileprotv.ro
Românca al cărei nume este gravat pe mașinile Tesla se luptă acum cu Elon Musk. Bolnavă de cancer, își dorește doar scuze
INTERVIU EXCLUSIV. Cum se simte Elena Cârstea la un an după ce a suferit un AVC. Dezvăluiri despre fiice și soțul american
Unica.ro

"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro

Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii
Observatornews.ro
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii
Horoscop 16 aprilie 2024. Capricornii caută să obțină controlul asupra unor resurse care nu le aparțin în totalitate și s-ar putea să reușească
HOROSCOP

RECOMANDĂRI