Deşi urma să treacă printr-o operaţie, Mihaela s-a declarat destul de relaxată. "Nu am emoţii. Nu am de ce. Oricum voi fi anesteziată şi nu voi simţi nimic. Iar când mă voi trezi voi avea şi eu bustul pe care mi l-am dorit de multă vreme. Pentru că sânii sunt inegali, într-unul voi avea 520 de grame, iar în celălalt, 470", ne-a declarat frumoasa brunetă.
Mihaela a semnat mai multe documente, prin care şi-a dat acordul în privinţa intervenţiei, după care medicul Kasem Abu Bakr i-a desenat bustul, liniile urmând să fie respectate întocmai la intervenţia de mărire de bust.
După intervenţia care a avut loc marţi, bruneta a mai rămas internată, pentru a fi sub observaţie medicală. "Încă nu am apucat să vad sânii. Port deja o bustieră şi sunt pansată, dar abia aştept să văd cum arată noul meu bust. Mă bucur ca un copil", ne-a spus Mihaela, amuzată. Ea va trebui însă să respecte mai multe reguli, printre care şi purtarea unor bustiere, trei la număr şi diferite, pe parcursul a câteva săptămâni bune.
Anterior, Mihaela a trecut printr-un consult amănunţit la clinica esteticianului Kasem Abu Bak: palpare, măsurare, fotografiere şi un set complex de analize de sânge, în vederea intervenţiei chirurgicale.
Focoasa brunetă este o tânără de 25 de ani, din Tulcea. Cu un trup de invidiat și forme aproape perfecte, Mihaela a fost și cea mai bronzată concurentă de la Miss. Ea recunoaște că este dependentă de solar și își menține pielea aproape neagră, indiferent de anotimp, pentru a da bine în fotografii și pe podiumul de prezentare.
Fotografii: Dan Bistriţeanu