”Sunt atât de obişnuită cu oamenii ăştia, încât nu mai am nici o reacţie, uneori mi-e şi milă de ei. Ştiu sigur că principalul motiv al multora e dramul de celebritate pe care şi-o doresc. Sunt oameni de care nu a auzit nimeni, şi care înjură o persoană foarte cunoscută, apoi câştigă”, a declarat Mihaela Rădulescu.
Vedeta susţine că e absurd ca cineva să afirme despre ea că ar fi ”analfabetă”, în condiţiile în care în timp ce era elevă, a participat la mai multe olimpiade de limba română.
”Să spună lucrul acesta părinţilor mei, care sunt profesori, sau profesorilor mei de română de la şcoală, care m-au trimis la câteva olimpiade naţionale de limba română când eram elevă, tocmai pentru că scriam poezii, publicam…”, a mai adăugat ea.