Mihai Trăistariu e supărat pe conaţionalii din Spania care nu au mai votat la Eurovision: «Unde-au fost românii?La bere?»

Comentează
Arhiva foto

Participarea lui Cezar Ouatu la Eurovision a stârnit o serie de controverse. Unii l-au criticat pentru piesă, alţii pentru ţinută, ba chiar nici conceptul spectacolului nu a fost văzut cu ochi buni, pe motiv că a semănat cu acela al reprezentantei Moldovei.
Contratenorul însă a ignorat toate acestea şi a dat tot ce a avut mai bun pe scena de la Malmö, acolo unde s-a desfăşurat ediţia din acest an a concursului Eurovision.
Dacă toate criticile de dinaintea show-ului nu l-au afectat, nu la fel se poate spune de- spre rezultatul final: prestaţia lui nu a primit suficiente puncte, astfel că România a ajuns pe locul 13. Însă şocant a fost faptul că ţara noastră nu a primit nici măcar un punct din partea Spaniei, acolo unde se află în jur de un milion de români, care, la ediţiile precedente, au votat în număr foarte mare.
Şi Moldova ne-a adus amărăciune
“Nu e posibil aşa ceva! N-am luat noi nici măcar un punct de la românii noştri din Spania? Unde au fost românii? La bere? Trebuiau să meargă la bere cu televizorul deschis şi să voteze pentru Cezar, că doar e român!”, s-a revoltat Mihai Trăistariu.
Solistul, care în 2006 a clasat România pe locul 4 la Eurovision, a tunat şi a fulgerat şi împotriva Moldovei: “Ei ne-au dat doar 10 puncte. Ce să mai, ne-au tras-o, pe româneşte. Fraţii noştri de peste Prut ne-au tras-o!”.
Din punctul de vedere al lui Trăistariu, Cezar a fost impecabil: “El a avut show, spre deosebire de mine, când am reprezentat România la Eurovision. El a cântat impecabil, a fost fără cusur. Eu îl vedeam în primii 10”, a mai spus Trăistariu.





Ce zic cititorii ziarului Libertatea

Românii din diasporă au semnalat şi ei faptul că au fost nereguli cu sistemul de votare. Pe libertatea.ro, cititorii de peste hotare şi-au spus oful.

Monica, Spania: “Am trimis numărul 14 la acel număr de votare, dar nu am primit nici un mesaj de confirmare cum că s-a luat în calcul votul meu. Mi s-a părut straniu. Apoi am văzut că nici măcar un punct nu a fost acordat României... Îmi pare că voturile au fost închise pentru România de la început”. Luciana, Olanda: “Şi noi am votat pentru Cezar (personal de 12 ori), dar văd că voturile noastre au fost aruncate la coşul de gunoi. Şi ne mai mirăm de ce România nu câştigă niciodată!”. Adrian: “Acum vedeţi clar ce făcătură este Eurovisionul ăsta… În Spania trăiesc zeci de mii de români care au votat cu România, dar nu ne-a acordat nici măcar un punct”. Cătălin, România: “E prima dată când Spania nu dă nici un punct României! Italienii îl lăudau pe Cezar înainte de Eurovision şi ne-au dat un punct! Dacă daneza cânta pentru România, nu câştiga! Suntem o ţară prea mică pentru a câştiga concursul!”. Sonia, Belgia: “Aici, în Belgia, sunt în jur de 10.000 de români. Dacă votau toţi, vă daţi seama că rezultatul era altul. Problema e că românii au devenit nepăsători şi chiar îşi dau în cap între ei. Cum vreţi să câştige Cezar puncte din partea celorlalte ţări dacă a fost denigrat în propria ţară? Credeţi că presa internaţională nu a ştiut că a fost contestat de propriul popor? Eu mi-am făcut datoria şi am votat România. Îmi pare rău de Cezar, căci a pus suflet pentru ţară...”. Gaby: “Serios acum... nu a sesizat nimeni că pe ecran a apărut la un moment dat că Belgia a primit 12 puncte de la Olanda, în condiţiile în care Olanda ÎNCĂ NU spusese cui dă 12 puncte? Se presupunea că e în direct, nu?”. Denisa: “Credeţi că românii plecaţi în Italia şi Spania nu au votat? Mulţi au votat şi de pe 3-4 numere. Suntem minţiţi pe faţă la voturi. În fiecare an tot mai rău. A. Bucur, Bucureşti: “Confirm! Prietenii mei din Italia, Irlanda şi Belgia au votat masiv, au acordat nr. maxim de voturi de pe mai mult de un telefon fiecare. Voturile lor nu s-au regăsit în nici un clasament! Oare cum a fost posibil ? Vot fraudat!” Claudia Enea: “Şi eu locuiesc în Belgia şi pot confirma că românii de aici au votat masiv. E o comunitate mare de români aici şi totuşi Belgia nu a acordat nici măcar un punct!!! Jocurile erau făcute, votul nostru nu a contat”.

O daneză de 22 de ani a câştigat detaşat concursul

Favorita caselor de pariuri din Europa şi-a confirmat valoarea. Danemarca a câştigat la pas, aseară, Eurovisionul, cântăreaţa de 22 de ani Emmelie de Forest, emoţionând publicul european cu piesa “Only Teardrops”.
Iată lista ţărilor care au obţinut cele mai bune punctaje:
Locul 1 - Danemarca - 281 de puncte Locul 2 - Azerbaidjan - 234 de puncte Locul 3 - Ucraina - 214 puncte Locul 4 - Norvegia -191 de puncte Locul 5 - Rusia - 174 de puncte

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală