După ce a trecut printr-o intervenție chirurgicală, artista a început să-și dozeze altfel timpul. Să muncească mai puțin, să se distreze mai mult.

Cum se distrează Mirabela Dauer în turneele din America.

Mirabela Dauer pleacă în vacanță în America, după ce în fiecare an a fost peste Ocean în turnee lungi, în care a cântat pentru românii stabiliți acolo. Solista și-a propus să se plimbe foarte mult, să meargă la shopping în magazinele sale preferate, dar și să joace la cazinouri. Aceasta nu a ascuns niciodată faptul că este pasionată de jocuri de noroc. Singura sa problemă o constituie fobia pe care o are, mai precis frica de înălțime. Artista va evita și de această data ferestrele, în cazul în care va fi cazată la un etaj superior al unei clădiri înalte.

”Am câteva oraşe din America pe care le ador: New Yorkul, Vegasul, cele mai aglomerate, cele mai zăpăcite, alea le iubesc eu!, spunea aceasta.

Mirabela și-a programat vacanța din America în luna septembrie, atunci când va termina cu cântările pe care le are în această vară. Până atunci, ea va petrece mult timp pe litoral, unde are încheiate mai multe contracte.

Și-a aniversat, recent, ziua de naștere

Cum au ajuns rasismul și sexismul scuze pentru ca statul român să nu mai aplice legea în cazuri de violență sexuală asupra fetelor
Recomandări
Cum au ajuns rasismul și sexismul scuze pentru ca statul român să nu mai aplice legea în cazuri de violență sexuală asupra fetelor

Mirabela Dauer și-a aniversat, recent, ziua de naștere, în prezența celor mai buni prieteni. Aceasta și-a invitat amicele și amicii peste hotare. Grupul format din mai puține persoane ca de obicei a petrecut nu mai puțin de cinci zile.


CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV/ Anca Pandrea e monitorizată de vecini și de prietenele ei. ”S-au speriat de când am leșinat în casă”


 

Atacată în bar de cinci persoane care nu știau că este campioană la box. Neașteptat ce a urmat
GSP.RO
Atacată în bar de cinci persoane care nu știau că este campioană la box. Neașteptat ce a urmat
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Sărăcia i-a împins la divorț pe soții Dinu și Deea Maxer? Lidia Fecioru face afirmații dure EXCLUSIV
Playtech.ro
Sărăcia i-a împins la divorț pe soții Dinu și Deea Maxer? Lidia Fecioru face afirmații dure EXCLUSIV
Ce pensie încasează lunar Monica Tatoiu. Ultimul ei salariu a fost de 10.000 de euro, pe cartea de muncă
Viva.ro
Ce pensie încasează lunar Monica Tatoiu. Ultimul ei salariu a fost de 10.000 de euro, pe cartea de muncă
Aventura unui șofer român de TIR "trădat" de GPS, în Spania. Pompierii s-au chinuit ore întregi să deblocheze camionul
Observatornews.ro
Aventura unui șofer român de TIR "trădat" de GPS, în Spania. Pompierii s-au chinuit ore întregi să deblocheze camionul
Povestea cutremurătoare a românului care a stat opt ani într-o închisoare din China. „În doi ani nu am văzut lumina soarelui”
Știrileprotv.ro
Povestea cutremurătoare a românului care a stat opt ani într-o închisoare din China. „În doi ani nu am văzut lumina soarelui”
Alimentul din România care face acum senzație în Elveția și Germania. Se vinde chiar și cu 2.000 de euro
FANATIK.RO
Alimentul din România care face acum senzație în Elveția și Germania. Se vinde chiar și cu 2.000 de euro
Ce a păţit gimnasta minune a României. Scandal uriaş în sportul românesc
Orangesport.ro
Ce a păţit gimnasta minune a României. Scandal uriaş în sportul românesc
Horoscop zilnic, 2 aprilie. Nativii Capricorn și Scorpion, printre norocoși
Unica.ro
Horoscop zilnic, 2 aprilie. Nativii Capricorn și Scorpion, printre norocoși
Horoscop 1 aprilie 2023. Berbecii au în față o zi plină de provocări, dar nu provocări frumoase, ci provocări ce trebuie privite cu prudență
HOROSCOP
Horoscop 1 aprilie 2023. Berbecii au în față o zi plină de provocări, dar nu provocări frumoase, ci provocări ce trebuie privite cu prudență
Frumusețea din spatele meseriilor uitate
PUBLICITATE
Frumusețea din spatele meseriilor uitate