Mirela Huidu, mama «cârcotaşului» Şerban, face primele declaraţii: «Mulţi ani am mascat durerea din sufletul meu»

Comentează
Arhiva foto

Când, astă-vară, o ţară întreagă i-a văzut pe patul de spital, însângeraţi, cu capetele sparte şi tăiaţi cu cioburile unei halbe de bere de un fost jandarm beat, lumea şi-a spus, probabil, că dacă atunci nu au murit împreună, nimic nu-i mai poate despărţi pe părinţii “cârcotaşului” Şerban Huidu.
Ceva mai târziu însă, femeia a depus la Judecătoria Sectorului 4 cererea de divorţ care a surprins pe toată lumea. Mama vitregă a realizatorului de televiziune a încercat să treacă cu discreţie peste acest moment greu din viaţa sa de cuplu şi a preferat să nu comenteze în nici un fel decizia de a se despărţi de tatăl lui Şerban. Acum, la aproape o lună de la momentul în care şi-a exprimat public dorinţa de a divorţa, Mirela face, în premieră, declaraţii.

Nu s-au certat de la bani

“Din respect pentru Şerban, Vlad, dar şi pentru copiii mei (n.r. - Matei şi Alexandru) nu am făcut nici o declaraţie legată de divorţul meu, de motivele care m-au făcut să mă despart de Florin Huidu. O să spun doar că mulţi ani am mascat durerea din sufletul meu… Dar nu de la bani erau problemele majore… Sunt multe şi dureroase urme şi nu aş vrea să vorbesc despre ele... Până la urmă, nu eu am inventat divorţul, despărţirea. Nu sunt nici prima şi nici ultima femeie care se desparte de soţul ei. Eu sunt «nimeni» în ţara asta şi nu cred că ar interesa pe cineva de ce mă despart eu”, ne-a spus, în exclusivitate, Mirela.

Părinţii lui Şerban Huidu au împreună o terasă în Bucureşti

Chiar dacă un eventual divorţ le bate la uşă, Mirela şi Florin, părinţii “cârcotaşului” Şerban Huidu, îşi văd de viaţa lor şi se ocupă, împreună, de bunul mers al unei terase- restaurant pe care o au în Capitală. De altfel, vara aceasta, ambii au văzut moartea cu ochii chiar pe terasa lor, unde un fost jandarm băut şi-a ieşit din minţi şi i-a atacat cu o violenţă rar întâlnită. Amândoi au ajuns la spital cu răni foarte grave la cap şi la faţă provocate de loviturile încasate cu o halbă de bere.

Iată-i pe cei 4 copii ai soţilor Huidu!

Cei doi soți au patru băieţi, însă nici unul făcut împreună. Şerban şi Vlad provin din prima căsătorie a lui Florin Huidu, iar Matei şi Alexandru, din cea a Mirelei.

Prima lui nevastă a murit în acest an

Pentru tatăl “cârcotaşului” Şerban Huidu, despărţirea de Mirela ar fi al doilea divorţ. Bărbatul a mai fost căsătorit cu Sabina Daniela Ghencea (foto), o fostă cercetătoare în domeniul chimiei alimentare. Mama lui Şerban şi a lui Vlad s-a stins din viaţă la începutul lunii august, la vârsta de 58 de ani, pe patul unui spital din Viena. “Cârcotaşul” Şerban cumpărase chiar o casă la Viena, pentru ca mama sa să evite, pe cât posibil, naveta între Austria şi România, locuinţă pe care femeia să o folosească pe perioada tratamentelor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Fotografie cu caracter ilustrativ
BREAKING NEWS
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!