Nu vrea să îşi arate identitatea (încă), dar ne pune tuturor imaginaţia la încercare dându-ne câteva indicii despre cine s-ar putea ascunde în spatele acestui nume de scenă: nu este deloc străin de industria muzicală naţională şi internaţională, a cochetat cu modelingul, fiind una dintre persoanele pe care le-am văzut destul de des în reclame sau videoclipuri, a cochetat şi cu televiziunea în postura de reporter sau chiar prezentator al unor proiecte de succes, iar acum a simţit că e momentul potrivit să acorde o atenţie deosebită unei pasiuni pe care o are încă din copilărie: muzica!
Fiind unul dintre Aşii pe care casa de producţie DrumBox Production îi are în mânecă, I-KON a pregătit lansarea primului său single, „The Boy Who Likes To…”, produs de către Octav Paul, într-o manieră inedită: un teaser video scurt, captivant, menit să ne ofere în mod egoist doar o vagă idee despre cine ar putea fi acest personaj misterios, teaser pe care îl puteţi vedea şi voi mai jos.
Şi, ca să ne debusoleze parcă şi mai mult, I-KON ne dezvăluie: „Sper că teaserul v-a stârnit curiozitatea. Dar trebuie să vă mărturisesc ceva: vocea pe care tocmai aţi auzit-o nu este a mea! Haha! Vocea mea o veţi auzi peste câteva zile, atunci când vom lansa oficial piesa! Iar asta nu este singura surpriză pe care v-am pregătit-o! Până una alta, aţi ghicit cine sunt?”
Oare cine este acest I-KON şi ce-i cu atâta mister în jurul lui? Până şi numele single-ului de debut, „The Boy Who Likes To…” lasă loc de interpretări!

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.