Cântăreaţa a murit în noaptea de 12 decembrie după ce a căzut de la balconul etajului 6 al apartamentului din zona Gării de Nord în care locuia. Dacă ar mai fi trăit, Mălina ar fi cântat pentru prima dată week-end-ul trecut de ziua ei. Sâmbătă, colegii ei au cântat pentru ultima dată în doliu. Ei au interpretat piesa ”Eu cred”, cu care Mălina a concurat la Eurovision în 1998. Călin Geambaşu a postat pe pagina sa de FaceBook momentul pe care l-au pregătit în memoria Mălinei sâmbătă noapte. ”Din suflet, pentru suflet… Aici trebuia să fie Mălina să îşi serbeze împlinirea vârstei de 38 de ani… De acum înainte, vom cânta această melodie şi o vom purta în gând mereu pe Malina. Atâtea amintiri… Cât am putut, ne-am înfrant emoţiile şi am încercat să ne stăpânim vocile… Nu ar fi fost normal să-i afectăm pe cei prezenţi la eveniment cu sentimentele noastre… Momentul a fost deopotrivă înălţător dar şi dureros, iar noi, cadou mai frumos decât inimile, glasurile şi trăirile noastre nu am avut cum să îi mai facem. Pentru bucuria angelică a Mălinei, împărţim şi cu voi acest moment foarte intim şi personal”, scrie Călin Geambaşu pe Facebook.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.