Monica Gabor nu stă degeaba în America. Încet, încet, visul său de a deveni cunoscută capătă contur, iar Mr. Pink, iubitul ei, pare perfect ales pentru a o ajuta să facă saltul final către celebritate.
Afaceristul asiatic şi-a delegat omul de încredere, pe Marty Brown, directorul de operaţiuni al companiei sale, să-l convingă pe David Beckham, actualmente legitimat în America, la echipa Los Angeles Galaxy, să devină imaginea băuturii Mr. Pink, energizantul cu ginseng pe care l-a tot promovat şi Monica la ultimele vizite în ţară.
Conform unor surse din interiorul companiei lui Mr. Pink, Marty Brown şi Beckham s-au întâlnit deja de câteva ori în Los Angeles pentru a discuta detaliile propunerii, iar acum par foarte aproape de semnarea contractului. Suma pentru care fotbalistul britanic s-ar fi învoit să promoveze licoarea cu ginseng este, evident, una uriaşă, dar dacă e să judecăm după ce-a spus Monica despre averea iubitului ei, şi anume că ar fi foarte mare, Mr. Pink n-o să sărăcească din atâta lucru.
Oricum, capitalul de imagine câştigat prin colaborarea cu Beckham va merita fiecare bănuţ. Mr. Pink va deveni atât de cunoscut în America, încât va avea intrarea asigurată la toate evenimentele importante de la Hollywood şi din afara lui. Iar Monica va ajunge, în sfârşit, în lumina reflectoarelor, aşa cum îşi doreşte.
Cuprins:
David Beckham e o adevărată maşină de făcut bani. În ultimul an a adunat 22 de milioane de dolari numai din reclame! El şi-a împrumutat numele unor firme celebre de îmbrăcăminte şi încălţăminte, dar a promovat şi băuturi răcoritoare, electronice şi electrocasnice ori restaurante tip fast-food.
Şi Victoria, soţia lui, aduce bani frumoşi în casă. În ultimul an, ea s-a îmbogăţit cu 15 milioane de dolari din contracte de imagine şi de pe urma casei de modă pe care o deţine.
Împreună, David şi Victoria au o avere de 205 milioane de dolari. Deţin cinci reşedinţe (în Anglia, America, Franţa, Spania şi în Dubai - unde şi-au luat un apartament în cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa), o insulă în Dubai, o podgorie în California (SUA) şi 18 maşini de lux.
Prin firma lui Mr. Pink umblă zvonul că pe lângă David Beckham, capul de afiş al campaniei gândite pentru promovarea băuturii energizante, ar mai exista câteva vedete ce vor apărea în reclame la această licoare.
E vorba de actori, prezentatori TV şi sportivi care au fost fotografiaţi deja consumând Mr. Pink la diverse petreceri de la Hollywood. Printre aceştia se numără celebrul moderator TV Larry King, actorul Forest Whitaker (premiat cu Oscar pentru rolul din filmul “Ultimul rege al Scoţiei”), Kevin Dillon (Drama din serialul “Anturaj”), Estelle Harris (mama lui George Constanza din “Seinfeld”) şi fostul hocheist Wayne Gretzky.