Libertatea: Ce poţi să ne spui despre traversarea cascadei Niagara?
Nik Wallenda: A fost o experienţă uimitoare. Mi-am dorit să pot face asta de când aveam şase ani. Ca să reuşesc, a fost nevoie să se modifice legi vechi de mai bine de 100 de ani din două ţări. Au fost multe piedici, dar în final am primit aprobarea şi am devenit primul om din lume care a traversat cu succes cascada Niagara pe un cablu aflat la înălţime.
Te-ai bucurat de peisaj în timp ce erai acolo sus?
Bineînţeles. Ba chiar am dat şi două interviuri în timp ce mergeam pe cablu. Asta arată cât de calm şi de liniştit sunt.
Deşi nu foloseşti, de obicei, echipamente de siguranţă, acum ai avut aşa ceva... De ce?
Cei de la postul de televiziune partener, ABC, m-au anunţat cu două săptămâni înainte de eveniment că avocaţii lor nu le permit să difuzeze materialul, dacă nu port un cablu de asigurare. A fost prima dată când am folosit un asemenea ham.
Oamenii sunt foarte îngrijoraţi de siguranţa ta. Tu nu îţi faci griji când urci pe cablu?
E o chestiune de pregătire. Ca urmare, pentru mine e foarte important să pot respecta un anumit protocol: trebuie să pot face 25 de tracţiuni în braţe şi să pot rămâne atârnat în mâini de un cablu timp de o oră, fără să primesc nici un fel de ajutor. Acest lucru este util în cazul în care mă dezechilibrez şi cad.
A fost o situaţie în care ai urcat pe cablu, deşi tatăl tău abia fusese internat în spital şi erai foarte îngrijorat...
Da... Eu merg pe sârmă de când aveam doi ani. Pentru mine, mersul pe sârmă e la fel ca mersul pe pământ. Asta am făcut toată viaţa mea. Mă simt foarte bine în largul meu acolo sus, pe sârmă. Eram îngrijorat pentru tata, dar m-am gândit la familia mea şi la felul cum şi-a trăit viaţa dintotdeauna. “Spectacolul trebuie să continue...”, mi-am zis. Ştiam că tata şi-ar fi dorit să merg mai departe, aşa încât exact asta am făcut.
Ce te împinge să te sui iar şi iar pe sârmă?
Cred că am chestia asta în sânge. Au trecut şapte generaţii şi mai bine de 200 de ani de când familia mea face asta, deci e ceva ce am în mine. Îmi place să merg pe sârmă. Îmi place să inspir oamenii, să îi susţin în încercarea de a-şi îndeplini visurile. Aş vrea să ştie că, deşi ceva poate să pară imposibil, trebuie să se mobilizeze şi să învingă orice obstacol.
Cum te-ai autodescrie?
Ştiu că oamenii sunt uimiţi după ce mă cunosc şi îşi dau seama că sunt un om foarte normal. Sunt tată, am trei copii şi o soţie, duc o viaţă normală... Doar că am o profesie care, pentru cei mai mulţi oameni, pare anormală. Străbunicul meu mi-a spus aşa: “Viaţa e pe sârmă. Orice altceva înseamnă doar aşteptare.” Asta e foarte adevărat pentru familia noastră. Noi cu asta ne ocupăm.
Ce simţi atunci când te dai jos de pe cablu?
Mă simt împlinit, fericit, emoţionat. Sper că tot ce fac e o sursă de inspiraţie pentru alţi oameni, care au probleme - fie că luptă cu cancerul, fie că vor să îşi îndeplinească un vis şi se confruntă cu diverse obstacole, cum mi s-a întâmplat mie când am început traversarea cascadei Niagara. Am avut de înfruntat piedici uriaşe: vânturi puternice, ceaţă deasă, probleme de vizibilitate, zgomotul cascadei, apa... Dar m-am concentrat pe ceea ce era pe partea cealaltă. Dacă un om se luptă cu cancerul şi se concentrează pe ceea ce se află la celălalt capăt, va reuşi să parcurgă cu bine distanţa dintre cele două puncte şi să îşi ducă bătălia la bun sfârşit. Iar când ajungi la celălalt capăt, ai un uriaş sentiment de împlinire.
Nik ne-a dezvăluit că traversarea Marelui Canion din Arizona, SUA, ar fi următorul său proiect: “Înseamnă mai bine de 800 de metri de traversare, la peste 800 de metri înălţime deasupra solului. Marele Canion e de vreo opt ori mai înalt decât cascada Niagara. Deja am toate aprobările care îmi trebuie ca să-l traversez. Încă o dată, voi fi primul om din lume care va face asta”. Acrobatul ne-a mai spus că acum face eforturi pentru a obţine aprobările necesare pentru a pleca în Turcia, acolo unde vrea să treacă pe sârmă de pe continentul european pe cel asiatic.
fotografii: Discovery Channel/Hepta