Nuți a spus adevărul despre relația cu Anamaria Prodan. Bona îi este alături impresarei de peste 20 de ani. „După ce își dă seama că a greșit, își recunoaște vina”

 5 comentarii
Arhiva foto

Nuți, bona angajată de Anamaria Prodan, îi stă alături acesteia de 23 de ani și spune că deja se simte parte din familie. Aceasta a vorbit despre relația pe care o are cu vedeta TV și a recunoscut că uneori există discuții între ele.

Nuți nu se mai consideră doar o bonă în casa impresarei. Nuți spune că admiră totul la impresară de la frumusețe, ambiție și până la puterea cu care ține totul în frâu, viața de familie și profesia.

„Nu pot să spun că mă consider bonă, deja suntem familie. De 23 de ani, suntem o familie. Cu camerele am vrut, nu am vrut, m-a împins Ana de la spate că trebuie să faci asta cu noi. M-am obișnuit, nu mai e nimic nou.

Am început să prind lucrurile din mers. Țin pasul cu ea, că altfel nu ar fi mers lucrurile. Țin pasul cu ea, pentru că altfel nu puteam să interacționez 23 de ani cu ea. Ce-mi place la ea... Îmi place totul, e o femeie foarte ambițioasă și ceea ce își propune, aia face. Nu există nu pot, există doar nu vreau”, a spus Nuți potrivit Wowbiz.

Bona spune că certuri sunt și între ele, iar de cele mai multe ori, impresara iese învingătoare, dar asta doar pentru moment.

„Da, bineînțeles (n.r. - că se mai ceartă cu Anamaria Prodan), ea câștigă, eu las de la mine. Cu toate că de multe ori, după ce își dă seama că a greșit, își recunoaște vina, dar, pe moment, eu las de la mine ca să fie bine”, a mai spus bona familiei impresarei.

Anamaria Prodan, prima apariție alături de iubitul ei

Anamaria Prodan și-a făcut apariția la premiera filmului în care joacă, „Complotul bonelor”, la brațul iubitului ei, Ronald Gavril, fiind prima lor apariție în calitate de cuplu. Impresara radiază de fericire alături de actualul său partener.

După o suferință cruntă din cauza trădării lui Laurențiu Reghecampf, Anamaria Prodan a găsit puterea de a merge mai departe și de a începe un nou capitol în viața sa. Pe plan profesional, impresara se bucură de un succes colosal.

Pe lângă afacerile pe care le gestionează, ea a primit rolul principal în filmul regizat de Iura Luncașu, „Complotul bonelor”.

Marți, 6 februarie, a avut loc premiera filmului la București, iar Anamaria Prodan a venit însoțită de iubitul ei, Ronald Gavril. Sportivul, care locuiește în Statele Unite ale Americii, a venit special pentru a fi alături de partenera sa în această perioadă specială și încărcată de emoții.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (5)
  • Avatar comentarii

    Vale25 10.02.2024, 21:56

    De atâția ani, e normal să aibă o relație bună...

  • Avatar comentarii

    Manuela18 11.02.2024, 01:56

    Au o relatie buna dupa atatia ani !

  • Avatar comentarii

    DanielNuPreaFericitul 11.02.2024, 10:24

    Aici merita sa comentezi doar pentru puncte...

  • Avatar comentarii

    Cristina2024 11.02.2024, 10:39

    Normal ca dacă colaborareaza de mulți ani au și o relație buna,copii se acomodează cu ea .

  • Avatar comentarii

    EmiM 11.02.2024, 11:33

    E un adevărat noroc sa găsești o persoana de încredere alături

ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală