Oana Zăvoranu continuă povestea vieţii sale şi spune că bunica ei nu a vrut să-şi lase fiul s-o ia pe Mărioara

Comentează
Arhiva foto

A cunoscut-o pe Mărioara la mare, când ea a venit ca un «fluturaş» la agăţat, cu o prietenă, după câteva săptămâni de la naşterea gemenelor rezultate din aventura cu un alt bărbat, şi pe care le-a lăsat plocon la părinţii ei adoptivi pentru că «o încurcau».
Tata mi-a spus că era frumoasă, dar avea o atitudine de «golancă pusă pe căpătuială ». Prima oară când a văzut-o era în Jupiter, la o discotecă pe care el o avea în gestiune pentru perioada sezonului estival. Stătea la bar cu ţigara în mână, picior peste picior. Mărioara avea ochii ca girofarul după străini sau bărbaţi înstăriţi, chiar şi trecuţi de prima tinereţe. Avea atunci o vârstă extrem de fragedă, până în 18-19 ani. S-a îndrăgostit de ea, iar această femeie i-a purtat numai ghinion.

Urmărea numai banii

În primul rând, la nici o lună după ce a cunoscut-o, a reuşit să îl învrăjbească pe tata cu bunica, tata ajungând, cum nu îi stătuse în fire vreodată, să se certe cu bunica din cauză că ea nu vedea cu ochi buni această relaţie de o lună, în care ea pusese stăpânire pe tata, pe banii lui, pe programul lui, pe viaţa şi pe relaţiile lui cu cei din jur. Bunica nu vedea un viitor prea bun cu o femeie care deja, până la 18-19 ani, avusese două căsătorii, aproape fugită de acasă, fără serviciu, fără o familie bună şi, mai ales, cu două fete de câteva săptămâni sau luni, lăsate undeva în grija părinţilor ei. Bunica a simţit că femeia urmăreşte banii, şi nu s-a înşelat.
Dumnezeu să o odihnească! Tata, deşi era tânăr, era foarte descurcăreţ în a face bani, se întreţinea singur de la 14 ani, şi îi mai făcea cadouri şi bunicii, pentru că o iubea enorm. Bunica merita să fie iubită pentru că era o femeie excepţională, frumoasă, gospodină, rafinată, cultă şi, mai ales, «mamă adevărată». Pentru ea, tata era sufletul şi respiraţia ei, raţiunea ei de a trăi. Nu a iertat-o Mărioara niciodată pe bunica pentru modul în care tata o iubea şi bunica îl iubea pe el. Nu mai vorbim de dragostea pe care ne-am purtat-o eu cu bunica. Este îngerul meu păzitor, bunica mea. O femeie aproape ca o sfântă, pe care, după tata, am iubit- o imediat pe locul doi. Am avut norocul să am un tată şi o bunică cum rar poate avea cineva. Şi vă doresc din tot sufletul tuturor să aveţi parte de aşa ceva.

O femeie despotică şi diabolică

Tati nu a avut o viaţă fericită cu această femeie despotică şi diabolică. Tot timpul îi făcea scandaluri şi reproşuri, deşi i-a oferit cea mai frumoasă şi luxoasă viaţă cu putinţă. Nu a avut serviciu, a călătorit unde şi-a dorit, şi-a cumpărat tot ce a fost mai bun, a stat în cele mai frumoase hoteluri, a mâncat la cele mai bune restaurante. Într-un cuvânt, a avut ce nu a visat vreodată de la acest bărbat, şi tot l-a înşelat cu un boşorog italian, monstru ca înfăţişare, pentru că femeii «i-a plăcut mereu viaţa »!!!.
Dacă vreţi să fiţi la curent cu noutăţile din viaţa Oanei, intraţi pe
http://www.facebook.com/LikeOanaOfficial

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
MONDEN
Roxana Ciuhulescu si mama ei
09:51
Mama Roxanei Ciuhulescu a murit. Mesajul dureros al vedetei: „O parte din sufletul meu a plecat odată cu ea”
Cheloo la Asia Express
09:27
Câți bani încasează Cheloo la fiecare etapă pe Drumul Mătăsii, în „Asia Express” 2026
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
10:30
S-a aflat ce relație este între Radu Mazăre jr și Andreea Popescu, după ce au apărut împreună în Mamaia: „Mi-a spus că e OK”
10:25
O femeie de 60 de ani a încercat doi ani să se angajeze și a trimis câte 20 de CV-uri pe lună: „Chiar și un robot m-a refuzat”
10:15
Fiica Adinei Buzatu s-a căsătorit cu Luca. Primele imagini cu Sara în rochie de mireasă
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!