Artistul a primit, în acest an, suma de 15.000 de Euro, din partea statului norvegian, pentru noul album.
„Oslo este prima destinaţie, în ceea ce priveşte colaborarea cu aceşti producători, pentru noul album. Pe parcursul următoarelor 6 luni, voi avea sesiuni de compus, cu autori din Norvegia, Suedia, Danemarca precum şi două vizite în Statele Unite spre sfârşitul anului. Voi ajunge în LA şi NY, unde aştept cu nerăbdare să fiu alături şi să compun cu câţiva autori foarte talentaţi de peste ocean (Lena Leon, Phillip Halloun, Thomas Barsoe). Am aşteptări mari de la cel de-al doilea album, iar cu ajutorul casei de discuri Daworks sper să pot lansa câteva single-uri de succes, nu doar în Scandinavia ci şi în Europa şi Asia. Dacă aceste piese vor fi bine primite şi în România, ar fi grozav…cu toate că, de multe ori, pentru marketul românesc trebuie să gândeşti un pic altfel compoziţiile. Încă mă lovesc de mentalitatea „e bună piesa dar nu e de România. Cu toate acestea, am piese în lucru, care vor fi „targetate” doar pentru marketul românesc. Sper să fie „de România”.  Şi pentru că echipa din Oslo nu este străină şi de fenomenul Eurovision (piesa şi producţia lor a reprezentat Norvegia în 2011), vom lucra împreună şi la noua piesă compusă de mine, recent, cu gândul la Eurovision 2014.”, a declarat Ovi.
Mai multe detalii legat de o eventuală nouă participare în competiţia Eurovision din 2014 vor fi dezvăluite, în perioada imediat următoare, de către artist.

Urmărește-ne pe Google News
Porecla stranie primită de Shakira din partea prietenilor lui Pique: „Toți o știau așa”
GSP.RO
Porecla stranie primită de Shakira din partea prietenilor lui Pique: „Toți o știau așa”
ȘOC! Ea e iubita lui David Popovici! Cum arată tânăra, primele imagini cu ea
Playtech.ro
ȘOC! Ea e iubita lui David Popovici! Cum arată tânăra, primele imagini cu ea
A semnat antecontract pentru un apartament de 60.000 de euro, iar înainte să plătească a fost reziliat. Câți bani i-a cerut în plus dezvoltatorul
Observatornews.ro
A semnat antecontract pentru un apartament de 60.000 de euro, iar înainte să plătească a fost reziliat. Câți bani i-a cerut în plus dezvoltatorul
Horoscop 28 iunie 2022. Vărsătorii sunt invitați să se trezească la realitate, nu să se culce și mai confortabil pe o ureche
HOROSCOP
Horoscop 28 iunie 2022. Vărsătorii sunt invitați să se trezească la realitate, nu să se culce și mai confortabil pe o ureche
Scene îngrozitoare. Cel puțin 46 de cadavre au fost găsite într-un camion, în Texas | VIDEO
Știrileprotv.ro
Scene îngrozitoare. Cel puțin 46 de cadavre au fost găsite într-un camion, în Texas | VIDEO
ŞOC în cazul care a cutremurat ţara! Nu a murit! Văzută în altă ţară:“Erau ochii ei, sunt sigur de ce am văzut”
Orangesport.ro
ŞOC în cazul care a cutremurat ţara! Nu a murit! Văzută în altă ţară:“Erau ochii ei, sunt sigur de ce am văzut”
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea